În România,
Constituţia a urmãrit sã creeze o
reformă a mentalitãţilor în domeniul drepturilor şi libertăţilor omului şi
susţine prin art. 1 alin. (3) că „România este stat de drept, democratic şi
social, în care demnitatea omului,
drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii
umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul
tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din
decembrie 1989, şi sunt garantate”.[1]
Membrii
Adunãrii Constituante din anii 1990-1991 au avut în vedere elaborarea unui
sistem normativ bine centrat pe protecţia drepturilor omului şi a egalitãţii
acestora în cadrul societãţii, promovând în acest fel libertatea de autoguvernare
şi libertatea de exprimare a tuturor indivizilor.
Dispoziţiile
constituţionale se aplicã şi sunt garantate prin dispoziţii penale. Încãlcarea demnităţii umane a făcut
obiectul unor reglementări specifice cuprinse în Codul penal. În general, prin infracţiunile de calomnie (prin
insultã) se produc cele mai grave atingeri ale demnităţii umane, iar
reglementarea infracţiunii este prevăzute în art. 205 “Insulta”şi art. 206
“Calomnia”[2].
Codul penal al
României defineşte insulta ca o adresare prin cuvinte, gesturi sau alte
mijloace, care conduce la pierderea onoarei/ reputaţiei unei persoane. Mai mult,
prin expunerea la batjocurã sau evidenţierea în public a unui defect, boalã sau
infirmitate, persoana vãtãmatã poate depune o plângere sub titlul “Insultã”
care presupune o pedeapsa cu închisoarea de la o lună la trei luni sau amenda.
Pe de altã parte,
calomnia este “afirmarea ori imputarea în public a unei fapte determinate
privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană
la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară, ori dispreţului
public”.
Un alt exemplu de
reglementare constituţionalã cu scopul protejãrii omului şi demnităţii umane
este art. 26 alin.(4) din Constituţia
României de la 1923, care prevedea:
„Delictele
de presă se judecă de juraţi, afară de cazurile aici statornicite, care se vor
judeca de tribunale ordinare, potrivit dreptului comun” (sunt enumerate), iar
la lit. c) figurează ‹‹Calomniile,
injuriile, difamaţiile aduse particularilor sau funcţionarilor publici,
oricine, ar fi, atinşi în viaţa lor particulară sau în cinstea lor personalã››”.
Ceea ce reiese din aceastã prevedere
constituţionalã este posibila lezare a demnităţii omului prin dreptul la libera
exprimare (presă, cuvânt), în acest sens, statul va încerca “realizarea unui
echilibru între exprimare şi protecţia demnităţii”[3].
Prin urmare, în
ceea ce priveşte conceptul de demnitate ca obligaţie legalã, vom considera
concludent punctul de vedere al autorului Thomas De Koninck, care considera cã numãrul mare al
legilor care stau la baza societãţilor noastre este un rezultat al pierderii
,,simţului valorilor; sancţiunile juridice au rolul de a aduce în conştiinţa
individului datoriile umane elementare faţã de comunitatea în care trãieşte.
[1]
Website Camera deputaţilor; Constituţia României: http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=1#t1c0s0a1
[2] Codul Penal al României - http://www.anp-just.ro/interna/Codul%20Penal.pdf
[3]
Ioan Muraru, Marian Nasty Vlădoiu,
Seminarul ştiinţific „Garanţii ale valorilor constituţionale”. Protecţia
demnitãţii omului ca valoare constituţionalã, Centrul de Drept Constituţional şi Instituţii Politice
în colaborare cu Instituţia Avocatul
Poporului, Bucureşti, 23 februarie 2007, p.3.
