O discutie despre consilierea filosofică

“Să ai curajul de a schimba lucrurile care trebuie schimbate,

puterea de a accepta lucrurile care nu pot fi schimbate

şi înţelepciunea de a face distincţie între cele două.”

Adagiu oriental

           

Practicienii definesc în sens general consilierea ca o relaţie în care se are în vedere atingerea, pe parcursul unui numar finit de şedinţe de lucru, unor obiective relevante pentru situaţia dificilă în care se află consiliatul. Într-un cabinet de consiliere filosofică, practicianul foloseşte metode din “managementul filosofic” (sau managementul îmbunătăţirii calităţii vieţii) pentru rezolvarea problemelor cotidiene (legate de relaţii interpersonale, dileme etice, întrebări cu privire la sensul vieţii, limitele cunoaşterii, viaţă versus moarte etc.) ale oricărei persoane aflate în dificultate. Prin urmare, în sens particular, consilierea filosofică este:

“(...) procesul prin care o persoană, numită consilier, parcurgând procedura de investigare, conceptualizare, soluţionare şi implementare, oferă uneia sau mai multor persoane pachete de soluţii pentru probleme specifice împreună cu asistenţa tehnică necesară implementării acestora şi trainingul de specialitate pentru asigurarea viabilităţii, perenităţii şi derulării în continuare a proiectului de către consiliaţi prin forţe proprii.”[1]

Având multe puncte comune cu terapia rogersiană, consilierea filosofică a fost practicată pentru prima dată în anul 1981 la Köln, de filosoful german Gerd Achenbach, în propriul său cabinet de practică filosofică. Între timp, disciplina a mai fost numită filosofie aplicată, iar caracterul inovativ al acesteia era testarea în practică a ideilor şi teoriilor filosofice spre a demonstra factorul curativ al filosofiei în rezolvarea problemelor consiliatului. Mai specific, consilierea filosofică susţinea vindecare sufletului persoanei consiliate prin recunoaşterea premiselor „filosofice“ după care aceasta îşi ghidează viaţa; premise care conduc la adoptarea unui comportament responsabil potrivit cu sistemul de credinţe şi valori personale.

Una dintre cele mai frecvente întrebări metafizice dintr-un cabinet de consiliere filosofică este următoarea: 

                                                           “Care este sensul vieţii?”

 Practicienii în domeniu susţin că răspunsul satisfăcător la această întrebare complexă nu poate fi oferit de un terapeut care şi-a însuşit doar competenţele medicale necesare profesiei sale, ci se va apela la un consilier filosofic care este capabil să acceseze o “paletă” de teorii filosofice furnizate de deschiderea permanenetă a consilierului în fata cunoaşterii.

Prin urmare, în afară de competenţele de ordin medical pe care şi le însuşeşte un terapeut, Carl Rogers încuraja practicienii să îşi lărgească orizontul profesiei prin deschiderea spre cunoaştere, empatie şi altruism, atitudini care conferă terapiei un caracter filosofic, bazat pe valori ce se pot integra cu succes în relaţia de consiliere.

Acest tip de consiliere implică interpretările şi intuiţiile filosofilor teoreticieni şi urmăreşte să sprijine persoanele consiliate prin asigurarea unei clarităţi în gândire, pentru eficientizarea modului de abordare a problemelor de zi cu zi. Teoriile filosofice sunt utilizate de consilieri într-o manieră practică în “facilitarea luării deciziilor de către clienţii confruntaţi cu dileme etice sau ale riscului decisional. În acest sens, filosoful practician Ran Lahav este de părere că filosofia aplicată în consiliere ajută la formarea unei “imagini interpretative asupra lumii”[2], adică îi permite consiliatului să-şi educe capacitatea de a judeca realitatea sa personală, într-un mod eficient şi constructiv.

Consilierea filosofică vizează accentuarea valorilor personale ale individului, care alcătuiesc baza comportamentului acestuia, îi influenţează alegerile şi îi asigură echilibrul personal. Consilierul filosofic ajută persoana consiliată să se deschidă în faţa caracterului complex al existenţei umane şi îi propune acesteia să-şi exploreze noile dimensiuni personale descoperite în momentul contactului cu filosofia. Acest tip de consiliere urmăreşte identificarea cauzelor producătoare de tensiuni interioare negative şi îndepărtarea acestora în vederea unuei dezvoltări personale armonioase.

---

[1] Aurelian Burcu, Managementul calităţii vieţii şi condiţiei umane. Abilităţile consilierului., Cluj-Napoca, Editura Mega, 2004, p. 33.

[2] Ran Lahav, Maria Tillmans, Essays on Philosophical Counseling, University Press of America, Lanham, 1995.

Demnitatea umanã in spatiul nostru mioritic

În România, Constituţia a urmãrit sã creeze o reformă a mentalitãţilor în domeniul drepturilor şi libertăţilor omului şi susţine prin art. 1 alin. (3) că „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate”.[1]

Membrii Adunãrii Constituante din anii 1990-1991 au avut în vedere elaborarea unui sistem normativ bine centrat pe protecţia drepturilor omului şi a egalitãţii acestora în cadrul societãţii, promovând în acest fel libertatea de autoguvernare şi libertatea de exprimare a tuturor indivizilor.

Dispoziţiile constituţionale se aplicã şi sunt garantate prin dispoziţii penale. Încãlcarea demnităţii umane a făcut obiectul unor reglementări specifice cuprinse în Codul penal. În general, prin infracţiunile de calomnie (prin insultã) se produc cele mai grave atingeri ale demnităţii umane, iar reglementarea infracţiunii este prevăzute în art. 205 “Insulta”şi art. 206 “Calomnia”[2].

Codul penal al României defineşte insulta ca o adresare prin cuvinte, gesturi sau alte mijloace, care conduce la pierderea onoarei/ reputaţiei unei persoane. Mai mult, prin expunerea la batjocurã sau evidenţierea în public a unui defect, boalã sau infirmitate, persoana vãtãmatã poate depune o plângere sub titlul “Insultã” care presupune o pedeapsa cu închisoarea de la o lună la trei luni sau amenda.

Pe de altã parte, calomnia este “afirmarea ori imputarea în public a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară, ori dispreţului public”.

Un alt exemplu de reglementare constituţionalã cu scopul protejãrii omului şi demnităţii umane este art. 26 alin.(4) din Constituţia României de la 1923, care prevedea:

 „Delictele de presă se judecă de juraţi, afară de cazurile aici statornicite, care se vor judeca de tribunale ordinare, potrivit dreptului comun” (sunt enumerate), iar la lit. c) figurează ‹‹Calomniile, injuriile, difamaţiile aduse particularilor sau funcţionarilor publici, oricine, ar fi, atinşi în viaţa lor particulară sau în cinstea lor personalã››”.

Ceea ce reiese din aceastã prevedere constituţionalã este posibila lezare a demnităţii omului prin dreptul la libera exprimare (presă, cuvânt), în acest sens, statul va încerca “realizarea unui echilibru între exprimare şi protecţia demnităţii”[3].

Prin urmare, în ceea ce priveşte conceptul de demnitate ca obligaţie legalã, vom considera concludent punctul de vedere al autorului Thomas De Koninck, care considera cã numãrul mare al legilor care stau la baza societãţilor noastre este un rezultat al pierderii ,,simţului valorilor; sancţiunile juridice au rolul de a aduce în conştiinţa individului datoriile umane elementare faţã de comunitatea în care trãieşte.

---

[1] Website Camera deputaţilor; Constituţia României: http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=1#t1c0s0a1

[2] Codul Penal al României - http://www.anp-just.ro/interna/Codul%20Penal.pdf

[3] Ioan Muraru, Marian Nasty Vlădoiu, Seminarul ştiinţific „Garanţii ale valorilor constituţionale”. Protecţia demnitãţii omului ca valoare constituţionalã, Centrul de Drept Constituţional şi Instituţii Politice în colaborare cu Instituţia Avocatul Poporului, Bucureşti, 23 februarie 2007, p.3.

Actioneaza-ti VISUL!

Informatia te pune in miscare
Curiozitatea este una dintre cele mai frumoase calitati ale tale. Esti curios/a sa simti, sa traiesti si sa descoperi lumea care te inconjoara. Statutul de student iti cere sa accesezi munti de informatii pentru a-ti pastra un ritm alert de asimilare a experientelor care te bombardeaza din toate partile, zi de zi. Tot ce se intampla in jurul tau este intr-o continua schimbare si tu trebuie sa te adaptezi.
In timpul studentiei, mi-am dat seama ca ”cine se informeaza de dimineata, departe ajunge!” si aceasta zicala adaptata a fost cheia succesului meu. Nu mai era suficient sa ma trezesc de dimineata ca sa ajung unde-mi doream, ci sa fiu informata, sa invat sa accesez oportunitati si sa-mi dezvolt instinctul de a-mi contura singura propriul drum.

Filosofia actelor mele de voluntariat
Boboaca fiind m-am trezit in Asociatia Studentilor de la Filosofie, acolo am avut pentru prima data contact cu voluntariatul si educatia non-formala. Era un cadru cu totul deosebit, care imi permitea sa ma exprim, cu oamenii deschisi care se intalneau impreuna sa organizeze activitati in folosul comunitatii. Acest mediu nou in care nimerisem mi s-a potrivit ca o manusa, deoarece mi-a facut intotdeuna placere sa ajut oamenii din jurul meu. Insa, nu-mi inchipuiam nici gand pe atunci ca voi transform preocuparile mele civice intr-o adevarata vocatie. Ce-i drept, am fost avertizata inca de la inceput ca daca imi va intra in sange acest virus al voluntariatului, nu o sa mai am nici o sansa sa scap de el si asa a fost.
Eram interesata sa profit la maxim de tot ce imi oferea mediul non-formal si am vrut sa-mi testez limitele in mai multe situatii, desfasurand activitati in ONG-uri nationale si internationale: Philos, ARAS, Green Peace, Young Goldfish, Pacific Whale Foundation etc. In voluntariatele mele, am avut ocazia sa intalnesc cei mai entuziasti oameni. Ei m-au motivat, fara macar sa-si dea seama, sa-mi depasesc nesiguranta si timiditatea; sa fiu un pic mai mult decat credeam eu ca pot sa fiu in acel moment.
Un atuu semnificativ pe care il are educatia nonformala este ca incurajeaza individului sa isi demonstreze cunostintele, abilitatile naturale dobandite si nu in ultimul rand, sa-si puna in evidenta atitudinile sale cu privire la societate. Pentru mine voluntariatul si educatia nonformala reprezinta premisa invatarii pe toata durata vietii (Long Life Learning). Prin urmare, consider ca spatiul nonformal este o componenta vitala a educatiei, iar principalul avantaj al voluntariatului este expunerea la publicul larg.

Cum e sa fii Studentul Anului?

In octombrie 2011, am fost nominalizata pentru Premiul Studentul Anului la Gala Premiilor in Educatie organizata de Fundatia Dinu Patriciu. A fost pentru prima data cand am simtit ca mi-au fost recunoscute eforturile si meritele, la nivel national. A  fost foarte fain. M-am bucurat sa realizez ca am peste 300  de prieteni care cred in potentialul meu si care sunt gata oricand sa-mi ofere votul lor de incredere.
Datorita acestui eveniment mi-am asumat vocatia si am acceptat ca vreau sa ma fac  un Profesor Non-formal cand voi fi mare. In momentul de fata, sunt curioasa sa studiez motivatia si comportamentul responsabil al oamenilor in societate. In plus, desfasor activitati de life coaching si dezvoltarea personala pentru a ajuta oamenii sa dezvolte abilitati si atitudini civice, intr-un mod activ. Pasiune. Entuziasm. Vise. (www.laviniaioanaudrea.blogspot.com) este locul in care eu public articole despre etica si coaching, va impartasesc metode si instrumente practice care se concentreaza pe atingerea potentialului nostru, dezvolt modele de sesiuni de training de dezvoltare personala, va invit la sesiuni gratuite de life coaching  si multe altele.

Actioneaza-ti visul!
Eu cred ca visele noastre nu ne parasesc niciodata. Cand nu mai luam in considerare ce simtim,  cand nu mai bagam in seama semnele ce ne apar in drumul nostru, cand incepem sa renuntam la ce ne dorim cu adevarat sa facem, visele nu ne iarta si continua sa revina in mintea noastra pana se transforma in regrete. Si regretele dor.
Intelegand acest adevar, mi-am rezumat intotdeuna alegerile la doua optiuni: ori visez ca mi se poate intampla, ori regret ca nu am incercat niciodata. Eu am ales de fiecare data prima varianta si sincer iti spun, chiar merita sa-ti pui in actiune VISUL.
Eu nu sunt cu nimic mai speciala decat tine, dar ceea ce ma face cu siguranta sa ma diferentiez de ceilalti este incapatanarea mea de a nu-mi lasa balta visele. Eu sunt Lavinia Ioana Udrea si imi place sa cred ca pot sa fac lucruri marete Sunt convinsa ca nimic din ceea ce am trait pana acum nu mi s-ar fi intamplat daca nu as fi crezut in mine si daca nu mi-as fi asumat riscuri. Si iti marturisesc ca nu mi-au iesit toate initiativele din prima si chiar a trebuit sa muncesc destul de mult la dezvoltarea mea personala in ultimii 6 ani, ca sa ma simt impacata cu mine. Dar atunci cand te incapatanezi sa crezi ca si tu poti sa traiesti lucruri extraordinare, sa pleci din satul tau natal Pietrosani intr-o calatorie de 3 luni in Hawaii este doar o chestiune de timp.

O introducere in etica

Mi-aduc aminte ca eram un boboc la filosofie cand priveam cu nedumerire cursul de “introducere in etica” in orar si ma intrebam ce mai inseamna si materia asta. Am fost surprinsa  sa descopar ca etica studiaza modul in care este bine sa ne comportamam in societate. “Cu totii stim sa facem diferenta dintre bine si rau” am gandit atunci, “tine de constiinta fiecaruia dintre noi sa incercam sa fim mai buni”. De ce sa mai am nevoie sa ascult teorii care sa ma invete cum sa ma port in societate?

 Raspunsul a venit la mine mai tarziu, cand am realizat ca etica a reusit sa ma motiveze sa fiu un om mai bun si prin urmare, un om fericit.

Un comportamentul etic te apropie de ceilalti, te ajuta sa realizezi ca nu esti singur si te invata sa fii sincer interesat de oamenii din jurul tau. Ceea ce am inteles eu studiind etica, este ca trebuie sa depui efort ca sa devii un om bun, deoarece actiunile tale au consecinte ce se pot rasfrange si asupra oamenilor din jurul tau. In acest caz, tu ai un as in maneca, etica fiind un “indrumator” aparte care te atentioneaza cand gresesti. Asa, am descoperit ca etica ne invata sa avem grija de oameni.

Am fost confuza o perioada, deoarece nu reuseam sa-mi creez in minte imaginea unui om bun. Ma gandeam pe atunci ca etica te transforma intr-un SUPEREROU care devine limitat de propriile sale puteri. Etica complica lucrurile, deoarece ma forta sa-mi analizez comportamentul, ma facea sa devin constienta de mine si ma sfatuia sa am rabdare sa-i ascult pe ceilalti.

Am rasuflat usurata atunci cand am gasit reprezentarea unui model de om bun in profesorul meu de etica care purta o pasiune deosebita pentru lumea inconjuratoare, pe care dorea din suflet sa o impartaseasca si studentilor sai. Avea acei ochi de om bun, pe care probabil cu totii putem sa-i recunoastem. Si astfel, mi-am gasit linistea, am incetat sa privesc bunatatea ca pe un ideal greu de atins si mi-am dat seama ca o sa ma descurc sa-mi duc la capat indatorirea pe care am decis sa mi-o asum fata de etica.

Sursa: http://philmccutchen.com

In concluzie, etica are puterea sa faciliteze crearea unei platforme de intelegere reciproca intre oameni ca mine si ca tine, ne apropie si ne ajuta sa constientizam ca oricat de diferiti ne simtim in compartie cu cei din jurul nostru, nu putem ignora faptul ca rezonam intr-o oarecare masura cu fiinta de langa noi.

O prejudecată se rosteşte, nu se gândeşte...

            Putem defini prejudecata ca o părere preconcepută realizată pe baza opiniilor comune, care nu descrie o cunoaştere precisă şi directă a faptului sau a persoanei în cauză. Aceasta denotă nevoia de avea siguranţă, prin prejudecată oamenii plasându-se într-un univers familiar, guvernat de reguli pe care le cunosc şi a căror autoritate o recunosc, un univers lipsit de surprize, pe care doresc să-l protejeze.

Una dintre funcţiile prejudecăţilor este aceea de păstrare a tradiţiei şi este de la sine înţeles ca rolul acestora este de a menţine stabilitatea şi autoritatea în interiorul culturii.

Filosoful german, Immanuel Kant consideră că sursele principale ale prejudecăţilor sunt:

1. Imitaţia;

2. Obişnuinţa;

3. Inclinaţia.

Mai mult, Kant nu ezită să sublinieze necesitatea combaterii prejudecătilor în numele adevărului, căci dacă omul este pasiv este posibil ca alegerile acestuia să fie eronate; şi pe de altă parte, în numele libertăţii, deoarece dacă omul este pasiv şi nu gândeşte propriile alegeri, ajunge să se mulţumească cu impresiile “de-a gata” venite din exterior.

O prejudecată se transformă într-un adevăr nu prin verificarea acesteia de către oameni, ci prin simpla repetare a unei păreri eronate. Se dezvoltă şi se întăreşte în timp; cu cât e mai frecvent repetată, cu atât dobândeşte aparenţa unui adevăr care nu mai tebuie demonstrat. “O prejudecată se rosteşte, nu se gândeşte (sau se citează, nu se citeşte)”, se învaţă pe de rost, se primeşte ca o părere deja asumată, nu se caută cu efort propriu.

Şi astfel, prejudecata este adoptată din motive tactice, deoarece pe termen lung, oferă confort ceea ce înseamnă ca subiectul se află la adapost de ameninţări, ceea ce îi întârzie viteza de reacţie, spiritul critic.

Comportamentul pasiv al adoptării prejudecăţilor îşi caută explicaţii în sentimente de frustrare deoarece când unui individ îi este blocata calea spre realizarea unui scop, iar obstacolul este prea puternic pentru a fi depaşit, atunci o agresiune ulterioară va fi înlocuită şi directionată spre o ţintă mai vulnerabilă.

Prin urmare, prejudecata se naşte din indiferenţă faţă de lumea în care trăim, iar dorinţa de schimbare este minimă, subminată de risc deoarece eliberarea de astfel de pareri eronate implică riscuri şi neajunsuri, creeaza panică înainte de a crea libertatea reală.

Demnitatea o obligaţie legală

Spiritul democratic reprezintã un factor major în respectarea demnitãţii umane deoarece promoveazã idealul de fiinţã umanã şi propune egalitatea în drepturi indiferent de culturã, condiţie sau statut. Din punct de vedere legal, demnitatea umanã reprezintã identitatea fiinţei umane şi nu în ultimul rând, o structurã de bazã în crearea dimensiunii umane, a civilizaţiei şi a progresului.

În calitate de valoare umanã, demnitatea a fost promovatã în “doctrină, în constituţii, în practică, în cutumele naţionale şi internaţionale”[1] şi este un concept de o importanţã universalã. Necesitatea protejãrii demnitãţii umane este evidenţiatã prin precizarea conceptului în interiorul legislaţiei care asigurã respectarea valorilor legate de natura umanã, mai mult se impun în acest sens garanţii constituţionale şi penale. Juriştii au datoria de a se asigura permanent cã demnitătea umanã primeşte “recunoaşterea şi garanţiile sale, locul său adevărat şi meritat în ierarhia valorilor juridice”[2].

Prevederile înscrise în actele oficiale ale fiecãrui stat sunt rezultatul istoric a unei lupte permanente de câştigare a demnitãţii umane; un exemplu în acest sens este Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite care promoveazã urmãtoarele principii:

·         toţi oamenii sunt creaţi egal;

·         toţi oamenii sunt dotaţi de către Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile;

·         toţi oamenii au dreptul sã trãiascã, sã fie liberi şi sã-şi caute fericirea.

Mai mult, acest document precizeazã: „guvernămintele sunt stabilite de către oameni pentru a garanta aceste drepturi, iar puterea lor emană din consimţământul guvernaţilor. Atunci când o formă de guvernământ devine distructivă acestui scop, poporul are dreptul să-l schimbe sau să-l abolească şi să stabilească un nou guvernământ, fondându-l pe principii şi organizându-l în forma în care lui i se pare cea mai potrivită pentru a-i da siguranţă şi fericire”.[3]

---

[1] Ioan Muraru, Marian Nasty Vlădoiu, Seminarul ştiinţific „Garanţii ale valorilor constituţionale”. Protecţia demnitãţii omului ca valoare constituţionalã, Centrul de Drept Constituţional şi Instituţii Politice în colaborare cu Instituţia Avocatul Poporului, Bucureşti, 23 februarie 2007, p.1.

[2] Idem.

[3]Website - Arhivele Naționale ale SUA (the US National Archives); The Declaration of Independence: A Transcription:  http://www.archives.gov/exhibits/charters/declaration_transcript.html

Motivatia ECO-grijii noastre pentru natura

Cred ca ne-am putea pune cu totii de acord ca este esential pentru lumea in care traim sa incercam sa protejam pe cat posibil natura. Mai mult, probabil unii dintre noi ar afirma cu incredere ca exista chiar o indatorire morala sa ne insusim un comportamanent care sa contribuie la conservarea mediului nostru inconjurator.

Nici macar cei mai superficiali dintre noi, nu ar putea sustine cu staruinta ca doar fiintele umane au drepturi care merita luate in considerare si ar fi de acord sa le oferim drepturi asemanatoare plantelor si animalelor, prin care sa le fie garantata viata. Ca sa putem accepta ca si alte fiinite au drepturi, trebuie sa constientizam ca noi, oamenii suntem o parte componenta a naturii si sa incetam sa renuntam la nevoia de a controla si manipula dupa bunul plac lumea in care traim.

Care este datoria noastra fata de natura?

Putem intelege protejarea naturii ca o responsabilitate morala pe care noi ne-o asumam fata de generatiile viitoare. In general, ecologistii neglijeaza motivatia oamenilor de a actiona spre binele lumii in care traiesc si nu considera ca reducerea efectelor daunatoare cauzate naturii reprezinta o prioritate in sine, care sa il preocupe pe individ. Sustinerea unui activism ecologic pe termen lung necesita in prima faza, analizarea comportamentului uman pentru a se putea intelege cu exactitate cum se plaseaza individul in raport cu natura. La nivel personal, este indicat sa-ti descoperi motivatia care iti dicteaza sa ai grija de “verdele” din viata ta deoarece doar astfel iti poti sustine o atitudine ECO de durata.

Ai fi dispus sa promovezi o reforma de conservare a biodiversitatii?

Pentru a produce schimbare la nivel global, specialistii in domeniu au descoperit ca este nevoie sa descopere ce motiveaza oamenii sa abia un comportament etic fata de mediu. Si asta ar garanta un activism ecologic de lunga durata? Raspunsul este da, deoarece se pare ca nu este de ajuns sa participam sporadic la strangeri de fonduri sau campanii de informare a populatiei in scopul protejarii naturii, ci sa reusim sa cream o atutitudine generala care sa motiveze majoritatea oamenilor sa protejeze mediul in care traiesc. Ce zici de asta? :)

Prin urmare, exista mai multe tipuri de factori motivationali: morali, estetici, sociali, religiosi si economici. Tu si eu avem motivatii diferite pentru protejarea mediului inconjurator. De exemplu, pentru mine poate fi mai important sa protejez biodiversitatea pentru generatiile viitoare, spre deosebire de tine care consideri ca inainte de toate trebuie sa protejam frumusetea anumitor specii de animale salbatice. Asadar, nu este important sa avem aceleasi motive sa actionam in favoarea protejarii naturii, ci sa ne definim o motivatie suficienta pentru noi insine.

Motivatiile noastre ecologice, au la baza credinte, emotii, perceptii si identitati care ne contureaza si in acelasi timp ne determina un comportament care militeaza pentru protejarea mediului inconjurator. Cu toate acestea, desi putem observa cu usurinta consecintele actiunilor noastre asupra ecosistemelor, se pare ca inca nu gasim acele motive suficiente care sa ne motiveze sa purtam mai multa grija mediului inconjurator.

Din cauza stilului de viata din mediul urban, individul a inceput sa piarda contactul direct cu natura si influentat de normele sociale existente, acesta manifesta adesea comportamente daunatoare mediului inconjurator, cum ar fi consumerismul. Lipsa de contact pe care o avem cu natura, ne face sa nu consideram a fi o prioritate grija pe care o purtam fata de mostenirea naturala pe care o lasam generatiilor viitoare. 

Prin urmare, ce e de facut?
O reforma care militeaza pentru conservarea ecosistemelor propune legi si politici de actiune, norme sociale si practici de business care sa micsoreze amprenta ecologica pe care oamenii o lasa in natura. Avem nevoie de o reforma care sa urmareasca conservarea mediului inconjurator deoarece actiunile particulare pe care fiecare individ se straduieste sa le faca nu vor putea sa aduca o schimbare la scara larga, spre deosebire de un activism colectiv care are puterea sa promoveze introducerea de noi politici care sa produca SCHIMBAREA de care avem cu adevarat nevoie la nivel global.

Etica valorilor noastre universale

 Am inceput sa inteleg mai bine etica, abia dupa ce am invatat ca valorile si normele sunt bazele lumii in care traim. Prin urmare, am inteles ca universul nostru exista datorita unui raport echilibrat intre valorile in care credem si regulile pe care consideram ca trebuie sa le respectatam. 

In esenta, tu si eu suntem definiti de un set de valori universale. In mintea noastra valorile iau forma unor sentimente de placere, reactii de gust pe care le transformam in preferinte. Spre exemplu, mie imi place inghetata de vanilie mai mult decat cea de ciocolata. De ce? Pentru ca vanilia are un gust bun, iar culoarea alba imi aminteste de iarna si zapada. Dar nu toti suntem de aceeasi parere.

Este greu sa te diferentiezi intr-o realitate cu peste 7 miliarde de oameni. Preferintele noastre ne fac sa ne simtim diferiti, unici si prin urmare valorosi in lumea in care traim. In acest sens, trebuie sa fii atent cum iti judeci valorile, deoarece se poate intampla ca alegerile tale sa provoace discomfort si chiar neplaceri persoanelor din jurul nostru.

Ceea ce conduce la conflicte sau confuzii intre indivizi sunt emotiile si sentimentele pe care le traim in mod particular fiecare dintre noi. In acest caz intervine etica, fara sa aiba "pretentia sa alinieze toate sentimentele oamenilor, ci sa ajute sa se formuleze o argumentare rationala care atinge natura, cauza si implicatiile acestor dezacorduri.”[1]

Alegerile noastre ne deosebesc de ceilalti, dar preferintele pe care le manifestam reusesc sa ne uneasca intr-o comunitate spiritual supraindividuala, care ne permite sa pretuim cu totii aceleasi valori universal valabile. 

Values

Cum se poate acest lucru? Simplu, pentru ca valorile morale precum bunatatea, datoria, demnitatea, respectul exista mai presus de noi si fiecare persoana rezoneaza intr-o mai mica sau mare masura cu aceste valori. Impartasim aceleasi valori, dar le interiorizam pe baza sentimentelor pe care le traim in situatiile noastre particulare in care ne aflam.

Valorile noastre sunt mai presus de noi si cu toate ca incercam sa le particularizam situatiilor pe care le traim, acestea raman valori universal valabile care faciliteaza comunicarea interumana intre mine si tine, intre noi si ceilalti.

The Golden Rule spune ca: “Ideea de BINE si placere a individului nu trebuie sa presupuna raul si suferinta celorlalti”[2]. Tot in acest sens, etica sustine ca intre tine si ceilalti oameni exista o relatie de reciprocitate, care se defineste prin drepturi, indatoriri si raspunderi personale[3]. Prin urmare, exista un spatiu si un timp limitat in care un individ poate sa trateze intr-o maniera necorespunzatoare oamenii din jurul sau. Etica sustine ca este datoria noastra sa ne pese de binele fiintei de langa noi, chiar si in detrimentul preferintelor noastre personale.

In acest moment inca mai cautam un raspuns la intrebarea "De ce sa ne comportam etic?"
Raspuns posibil: Experienta ne spune ca o fapta buna aduce fericire, atat tie cat si celorlalti oameni din jurul tau. Specialistii in etica cred in inclinatia naturala a oamenilor de a fi buni si se bazeaza pe faptul ca oricine rezoneaza cu Ideea de Bine.

---

[1] Vasile Morar, Etica in afaceri si politica, Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti, 2006, p.59.

[2] Vasile Morar, Etica in afaceri si politica, Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti, 2006, p.57.

[3] Idem.

Cine este ETICA?

Imagineaza-ti acea persoana care se remarca intotdeauna prin competentele sale de a media conflicte, care isi pastreaza calmul si parerile subiective pentru sine insusi, avand rabdare de fiecare data sa-i asculte pe ceilalti si sa le inteleaga situatia. Am putea numi aceasta persoana Etica si daca acum nu ar prinde viata in imaginatia ta, ar ramane o simpla disciplina despre care multi au auzit, dar putini stiu cu ce se ocupa de fapt.

Ethics versus people

Daca s-ar prezenta in fata ta, Etica ar afirma modest ca poarta un titlul de mediator si ca poate sa te ajute in situatii limita, atunci cand simti ca ai nevoie sa apelezi la un expert in valori umane sau la un SUPERarbitru care sa puna in balanta regulile si principiile implicate in conflictul in care te afli.

Daca ai prezenta cu adevarat interes pentru aceasta, ti-ar raspunde la o intrebare la care te gandesti de mult si tu ai intelege in momentul acela, ca a fi etic inseamna a-ti asuma si a respecta regulile jocului, sau mai bine zis, ale vietii tale si ale celor din jurul tau. Nedumerirea ta, s-ar traduce in cuvinte astfel: “De ce sa doresc sa ma supun unor reguli impuse de Etica, atunci cand ma simt cel mai bine cand sunt liber/a?”

-                   Etica raspunde: “Pentru ca libertatea in sine este rezultatul respectarii tuturor regulilor de catre toti oamenii. Altfel spus, nerespectarea regulilor genereaza conflicte si chiar daca noi am putea sa ne dorim o lume fara reguli asta nu ar aduce de la sine si un mediu in care majoritatea oamenilor s-ar simti in siguranta sa traiasca.” Asadar, ce ai nevoie sa intelegi este ca Etica prin regulile si principiile la care apeleaza reuseste sa ne ofere un echilibru si sa previna “un razboi al tuturor impotriva tuturor” asa cum descria Hobbes, starea relatiilor dintre oameni inaintea existentei eticii.

Probabil vei acuza Etica si ii vei spune ca se comporta ca o persoana egoista care din neincredere doreste sa-si satisfaca o nevoie absurda de siguranta intr-o lume in continua schimbare, prin promovarea unor reguli pe care tu si toata lumea ar trebui sa le respecte. Prin urmare, Etica din neincredere sau superioritate incearca sa se apere pe ea insasi de actiunile oamenilor in general, pe care le considera inadecvate. Ce se intampla de fapt si trebuie sa stii de la inceput, este ca Etica nu acorda omului asa cum ne-am obisnuit prezumtia de nevinovatie, aceasta vrea sa se asigure prin analiza in detaliu ca tu vei aborda in mod constant un comportament onest.

Cu toate acestea nu as dori sa ramai in minte cu ideea ca Etica este un mijloc de care ne folosim doar in situatii conflictuale, doar pentru ca aceasta are capacitatea necesara sa medieze neintelegeri. In acest caz cu totii am intelege ca putem sa ne lipsim de Etica de fiecare data cand traim o viata armonioasa. Prin urmare, vreau sa intelegi ca misiunea Eticii este sa reuseasca sa stabileasca prioritati in ceea ce priveste valorile umane ale tuturor prin intermediul unor reguli etice care nu au datoria doar sa slefuiasca imperfectiunile unor opinii sau prejudecati asumate, ci sa previna in acelasi timp, imprudentele sau inclinatiile imorale ale omului in general.

Tu si eu avem nevoie de Etica pentru ca suntem prin natura culturilor din care facem parte, atat de diferiti incat trebuie sa cream o platforma de intelegere reciproca in care fiecare om al acestei lumi sa se simta ingradit datorita credintelor si valorilor etice ce il definesc.

In final, eu cred ca Etica vrea sa ne aproprie unii de altii si sa ne invete ca oricat de diferiti ne simtim in compartie cu cei din jurul nostru, nu putem ignora faptul ca rezonam intr-o oarecare masura cu fiinta de langa noi. Nu suntem singuri si mai mult decat atat avem la baza o morala comuna care ne hraneste capacitatea de a empatiza in mod activ cu celalalti. Etica incearca sa ne ajute sa gasim acele raspunsuri de care avem nevoie, noi trebuie doar sa fim deschisi in a accepta solutii comune pentru neintelegerile ce se produc intre noi.