O discutie despre consilierea filosofică

“Să ai curajul de a schimba lucrurile care trebuie schimbate,

puterea de a accepta lucrurile care nu pot fi schimbate

şi înţelepciunea de a face distincţie între cele două.”

Adagiu oriental

           

Practicienii definesc în sens general consilierea ca o relaţie în care se are în vedere atingerea, pe parcursul unui numar finit de şedinţe de lucru, unor obiective relevante pentru situaţia dificilă în care se află consiliatul. Într-un cabinet de consiliere filosofică, practicianul foloseşte metode din “managementul filosofic” (sau managementul îmbunătăţirii calităţii vieţii) pentru rezolvarea problemelor cotidiene (legate de relaţii interpersonale, dileme etice, întrebări cu privire la sensul vieţii, limitele cunoaşterii, viaţă versus moarte etc.) ale oricărei persoane aflate în dificultate. Prin urmare, în sens particular, consilierea filosofică este:

“(...) procesul prin care o persoană, numită consilier, parcurgând procedura de investigare, conceptualizare, soluţionare şi implementare, oferă uneia sau mai multor persoane pachete de soluţii pentru probleme specifice împreună cu asistenţa tehnică necesară implementării acestora şi trainingul de specialitate pentru asigurarea viabilităţii, perenităţii şi derulării în continuare a proiectului de către consiliaţi prin forţe proprii.”[1]

Având multe puncte comune cu terapia rogersiană, consilierea filosofică a fost practicată pentru prima dată în anul 1981 la Köln, de filosoful german Gerd Achenbach, în propriul său cabinet de practică filosofică. Între timp, disciplina a mai fost numită filosofie aplicată, iar caracterul inovativ al acesteia era testarea în practică a ideilor şi teoriilor filosofice spre a demonstra factorul curativ al filosofiei în rezolvarea problemelor consiliatului. Mai specific, consilierea filosofică susţinea vindecare sufletului persoanei consiliate prin recunoaşterea premiselor „filosofice“ după care aceasta îşi ghidează viaţa; premise care conduc la adoptarea unui comportament responsabil potrivit cu sistemul de credinţe şi valori personale.

Una dintre cele mai frecvente întrebări metafizice dintr-un cabinet de consiliere filosofică este următoarea: 

                                                           “Care este sensul vieţii?”

 Practicienii în domeniu susţin că răspunsul satisfăcător la această întrebare complexă nu poate fi oferit de un terapeut care şi-a însuşit doar competenţele medicale necesare profesiei sale, ci se va apela la un consilier filosofic care este capabil să acceseze o “paletă” de teorii filosofice furnizate de deschiderea permanenetă a consilierului în fata cunoaşterii.

Prin urmare, în afară de competenţele de ordin medical pe care şi le însuşeşte un terapeut, Carl Rogers încuraja practicienii să îşi lărgească orizontul profesiei prin deschiderea spre cunoaştere, empatie şi altruism, atitudini care conferă terapiei un caracter filosofic, bazat pe valori ce se pot integra cu succes în relaţia de consiliere.

Acest tip de consiliere implică interpretările şi intuiţiile filosofilor teoreticieni şi urmăreşte să sprijine persoanele consiliate prin asigurarea unei clarităţi în gândire, pentru eficientizarea modului de abordare a problemelor de zi cu zi. Teoriile filosofice sunt utilizate de consilieri într-o manieră practică în “facilitarea luării deciziilor de către clienţii confruntaţi cu dileme etice sau ale riscului decisional. În acest sens, filosoful practician Ran Lahav este de părere că filosofia aplicată în consiliere ajută la formarea unei “imagini interpretative asupra lumii”[2], adică îi permite consiliatului să-şi educe capacitatea de a judeca realitatea sa personală, într-un mod eficient şi constructiv.

Consilierea filosofică vizează accentuarea valorilor personale ale individului, care alcătuiesc baza comportamentului acestuia, îi influenţează alegerile şi îi asigură echilibrul personal. Consilierul filosofic ajută persoana consiliată să se deschidă în faţa caracterului complex al existenţei umane şi îi propune acesteia să-şi exploreze noile dimensiuni personale descoperite în momentul contactului cu filosofia. Acest tip de consiliere urmăreşte identificarea cauzelor producătoare de tensiuni interioare negative şi îndepărtarea acestora în vederea unuei dezvoltări personale armonioase.

---

[1] Aurelian Burcu, Managementul calităţii vieţii şi condiţiei umane. Abilităţile consilierului., Cluj-Napoca, Editura Mega, 2004, p. 33.

[2] Ran Lahav, Maria Tillmans, Essays on Philosophical Counseling, University Press of America, Lanham, 1995.

Demnitatea, o oportunitate politică

Capacitãţile fizice şi intelectuale ale fiinţei umane au favorizat dezvoltarea socialã: de la crearea primelor forţe de producţie pânã la diviziunea muncii sociale. Datoritã evoluţiei societãţii a luat naştere şi nevoia omului de a acumula o cât mai mare cantitate de bunuri. Prin urmare, în ”interesul repartizãrii unilateral favorabile a bunurilor sociale, tendinţa politicã va fi aceea a dominaţiei peste ceilalţi”[1]. Credinţa generalã asumatã de multe civilizaţii din decursul istoriei, va fi ca demnitatea umanã sã devinã un bun exclusiv elitelor, iar majoritatea oamenilor dintr-o societate, trebuie sã se afle la dispoziţia acestei minoritãţi cu drepturi depline, care sã obţinã toate avantajele muncii celorlalţi oameni. Aşadar, se va considera de la sine înţeles cã nu toţi oamenii au dreptul la demnitate şi prin urmare, vor fi folosiţi drept un mijloc în dezvoltarea societãţii.

În sclavagism, fiinţa umanã nu avea dreptul la demnitate, deoarece divinitãţii îi era oferitã aceastã valoarea supremã. Mentalitatea vremii considera omul doar un alt animal, care avea caracteristicile unei unelte farã judecatã moralã (sclavii). Femeile şi copiii erau consideraţi infra-oameni şi aveau nevoie sã fie guvernaţi de elita cetãţenilor alcãtuitã din bãrbaţi cu drepturi depline. Voința subiectului nu avea în sine rațiunea propriei acțiuni, ci o dobândea din rațiuni externe.

În feudalism, şerbii erau priviţi ca instrumente ale aristocraţiei, femeile reprezentau simple mijloace de procreere, iar credincioşii deveniserã un mijloc al clericilor pentru a-şi satisface interesele. Clericii erau singurii demni sã stabileascã regulile morale ale societãţii şi sã-i “vegheze” pe ceilalţi care nu aveau capacitatea de a judeca moral.

În iluminism, Immanuel Kant a introdus teza conform cãreia “omul e valoare supremã pentru om” şi astfel, sunt evidenţiate caracterul moral al fiinţei umane, egalitatea sa în raport cu divinitatea, iar rangul social nu mai este definitoriu pentru capacitatea sa de autoguvernare moralã. 

http://www.fanpop.com

Cu toate acestea în secolul XX, nazismul german va nega demnitatea tuturor oamenilor ce nu aparţin rasei nordice superioare; acest comportament fiind un exemplu real de exclusivism naţional. Naziştii foloseau metode “speciale” de torturã care se numeau “tehnici de înjosire” cu scopul sã distrugã în indivizi respectul de sine, şi urmãreau sã-i transforme sistematic “într-un gunoi, care sã se perceapã el însuşi ca atare, aducându-i în cele din urmã la disperare, nu numai intelectual, ci şi vital”[2].

În secolul nostru, fiinţa umanã autonomã are capacitatea sã-şi autodetermine comportamentul moral şi astfel îşi câştigã dreptul de a fi consideratã un scop în sine. Mai mult, omul responsabil pentru faptele sale primeşte calitatea de fiinţã indivizibilã cu aceleaşi tipuri de drepturi, dupã cum scrie în Declaraţia drepturilor omului de la 1948. În acest sens, Paul Ladrière afirmã cã în lipsa manifestãrii corectitudinii individului, demnitatea şi respectul pentru orice individ se transformã într-o ideologie favoritistã. Iar principalul dezavantaj al acestui tip de ideologie este cã valoarea supremã a demnitãţii şi-o pot însuşi doar anumite persoane “alese”. În acest fel, caracterul existenţial al fiinţei umane este ignorat, iar individul este “redus la dimensiunea sa biologicã, psihologicã, economico-politicã”[3] . 

Demnitatea umanã poate fi atinsã cu uşurinţã prin diferite acţiuni subtile cum ar fi calomnia, defãimarea sau distugerea reputaţiei, dar pe de altã parte existã forme mai grave de încãlcare a demnitãţii individului prin forme accentuate de intoleranţã şi discriminare: rasism, sexism, fanatism, marginalizarea persoanelor cu handicap etc.

Demnitatea umanã presupune cã libertatea oricãrui individ este inalienabilã, prin urmare, acesta este consideratã în sine, o valoare absolutã. Un document oficial menit sã garanteze respectarea demnitãţii umane într-o societate poate fi ignorat cu uşurinţã în anumite condiţii, cu toate acestea valoarea fiinţei umane rãmâne o caracteristicã permanentã, care se regãseşte în majoritatea culturilor noastre şi reprezintã o realitate importantã a fiecãrei vieţi particulare.

---

[1] Gheorghe Kovacs – Eichner, Demnitate şi democraţie. Eseuri, Bucureşti, 1997.

[2] Thomas De Koninck, Noua ignoranţă şi problema culturii, Trad. Mihaela şi Ion Zgărdău, Ed. Amarcord, Timişoara, 2001.

[3] Thomas De Koninck, Noua ignoranţă şi problema culturii, Trad. Mihaela şi Ion Zgărdău, Ed. Amarcord, Timişoara, 2001.

Demnitatea umanã in spatiul nostru mioritic

În România, Constituţia a urmãrit sã creeze o reformă a mentalitãţilor în domeniul drepturilor şi libertăţilor omului şi susţine prin art. 1 alin. (3) că „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate”.[1]

Membrii Adunãrii Constituante din anii 1990-1991 au avut în vedere elaborarea unui sistem normativ bine centrat pe protecţia drepturilor omului şi a egalitãţii acestora în cadrul societãţii, promovând în acest fel libertatea de autoguvernare şi libertatea de exprimare a tuturor indivizilor.

Dispoziţiile constituţionale se aplicã şi sunt garantate prin dispoziţii penale. Încãlcarea demnităţii umane a făcut obiectul unor reglementări specifice cuprinse în Codul penal. În general, prin infracţiunile de calomnie (prin insultã) se produc cele mai grave atingeri ale demnităţii umane, iar reglementarea infracţiunii este prevăzute în art. 205 “Insulta”şi art. 206 “Calomnia”[2].

Codul penal al României defineşte insulta ca o adresare prin cuvinte, gesturi sau alte mijloace, care conduce la pierderea onoarei/ reputaţiei unei persoane. Mai mult, prin expunerea la batjocurã sau evidenţierea în public a unui defect, boalã sau infirmitate, persoana vãtãmatã poate depune o plângere sub titlul “Insultã” care presupune o pedeapsa cu închisoarea de la o lună la trei luni sau amenda.

Pe de altã parte, calomnia este “afirmarea ori imputarea în public a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară, ori dispreţului public”.

Un alt exemplu de reglementare constituţionalã cu scopul protejãrii omului şi demnităţii umane este art. 26 alin.(4) din Constituţia României de la 1923, care prevedea:

 „Delictele de presă se judecă de juraţi, afară de cazurile aici statornicite, care se vor judeca de tribunale ordinare, potrivit dreptului comun” (sunt enumerate), iar la lit. c) figurează ‹‹Calomniile, injuriile, difamaţiile aduse particularilor sau funcţionarilor publici, oricine, ar fi, atinşi în viaţa lor particulară sau în cinstea lor personalã››”.

Ceea ce reiese din aceastã prevedere constituţionalã este posibila lezare a demnităţii omului prin dreptul la libera exprimare (presă, cuvânt), în acest sens, statul va încerca “realizarea unui echilibru între exprimare şi protecţia demnităţii”[3].

Prin urmare, în ceea ce priveşte conceptul de demnitate ca obligaţie legalã, vom considera concludent punctul de vedere al autorului Thomas De Koninck, care considera cã numãrul mare al legilor care stau la baza societãţilor noastre este un rezultat al pierderii ,,simţului valorilor; sancţiunile juridice au rolul de a aduce în conştiinţa individului datoriile umane elementare faţã de comunitatea în care trãieşte.

---

[1] Website Camera deputaţilor; Constituţia României: http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=1#t1c0s0a1

[2] Codul Penal al României - http://www.anp-just.ro/interna/Codul%20Penal.pdf

[3] Ioan Muraru, Marian Nasty Vlădoiu, Seminarul ştiinţific „Garanţii ale valorilor constituţionale”. Protecţia demnitãţii omului ca valoare constituţionalã, Centrul de Drept Constituţional şi Instituţii Politice în colaborare cu Instituţia Avocatul Poporului, Bucureşti, 23 februarie 2007, p.3.

Un TESTIMONIAL-cadou pentru "Prima ta sesiune de LifeCoaching"

"Sunt anumite lucruri pe care nu le puteam sesiza la propria persoana. Sunt anumite greseli, pe care le tot repet, in ceea ce priveste felul cum gandesc sau cum reactionez. Si toate astea pentru ca nu puteam sa fiu atat de introspectiv cum mi-as fi dorit. Si cred ca sistemul de autoaparare al organismului ma facea sa omit mereu problema. Poate pentru ca stiam ca nu pot sa trec peste ea singur. Lavinia Udrea a reusit sa deschida cu tact fiecare usa inchisa de mine si sa o inchida doar atunci cand problema ascunsa de mine era rezolvata." - oferit cadou de Octavian Ionut Cozar, 25 ani.

Reactiunea unui comportament etic

          Incepi sa manifesti un comportament etic atunci cand descoperi ca iti pasa nu numai de tine, ci si de ceilalti oameni din jurul tau, de fiinte in general, de natura etc. Am certat la un moment dat un prieten drag, care era fumator, ca isi arunca resturile de tigara pe unde apuca, explicandu-i cat de mult avem noi, ceilalti oameni, de suferit din cauza lui. 

           Si se pare ca s-a simtit atat de vinovat dupa aceasta discutie legata de etica actiunilor noastre, incat dupa cateva zile mi-a impartasit o metoda ingenioasa si comoda de a avea in felul lui grija de natura – isi stangea resturile de tigara intre sireturile de la pantofii lui sport, pana ce gasea un cos de gunoi unde sa le poata arunca. Oricine ar putea sa faca asta, nu?

Sursa: http://thoughtschange.wordpress.com

                    De ce sa avem un comportament etic?

Aici etica ne poate raspunde foarte simplu, deoarece e cel mai frumos mod de a arata ca ne pasa de oamenii din jurul nostru si de lumea in care traim in general. Fiecare dintre noi, probabil a observant ca atunci cand zambim cuiva, de cele mai multe ori primim ca raspuns un zambet inapoi. Asa se intampla si in cazul eticii. S-a putut observa ca oamenii chiar raspund la fapte bune cu fapte bune.

                  Cum stiu ca sunt cu adevarat un om etic?

Raspunsul este simplu, nu stii. Si vin sa te asigur ca probabil nu vei ajunge la Ideea de Om cu adevarat etic daca ne aliniem standardelor lui Socrate. Dar poate nici nu ar trebui sa iti doresti sa fi un om perfect din punct de vedere moral, ci doar un om bun. Pentru ca avem nevoie sa incercam fiecare dintre noi sa schimbam mai intai comportamentele noastre si apoi sa ne gandim sa dezvoltam niste strategii eficiente de schimbare a intregii lumi.

E momentul sa descoperi ceva nou despre tine

M-am decis sa ma apuc serios de treaba, adica sa devin LIFE COACH. Ce-i drept ma antrenez de ceva vreme (vreo doi ani) si tot citesc carti motivatinale, particip la traininguri de formare, mai nou ma prezint si pe la conferinte nationale... prin urmare, vreau sa POT sa fac asta si in practica.

Asadar, am optat pentru varianta GRATUITA a sedintelor pentru ca oamenii au inca nevoie sa se simta in siguranta sa testeze aceasta practica si abia apoi, dupa ce vad rezultatele sa doreasca sa plateasca si pentru astfel de servicii...  Fair, nu-i asa? :)

E bine sa stii ca NU TREBUIE neaparat sa faci pe EROUL si sa te chinui sa-ti rezolvi problemele singur/a, ci e mai bine sa apelezi la un life coach atunci cand:

- urmăresti un scop specific şi simti ca ai nevoie să fi ghidat/a de un factor extern, obiectiv;

- esti forţat/a de context să iei decizii privind viaţa personală sau profesională;

- influenţezi luarea unor decizii sau ocupi poziţii de conducere într-o organizaţie;

- doresti o schimbare în viaţa personală sau profesională.

Mai poti să soliciti un life coach ori de câte ori simti nevoia să găseasti răspunsuri la dileme personale, probleme morale sau dispute interioare.

Prin urmare, iti stau la dispozitie, vreau sa povestim si sa descoperim impreuna ceva nou despre tine. :)

 Mai jos, ai un video cu mine din cadrul Conferitei Nationale Studentesti - Filosofie si modernitate. De ce suntem moderni? - ca sa ai posibilitatea sa ma vezi si sa descoperi si tu una din pasiunile mele.

Etica valorilor noastre universale

 Am inceput sa inteleg mai bine etica, abia dupa ce am invatat ca valorile si normele sunt bazele lumii in care traim. Prin urmare, am inteles ca universul nostru exista datorita unui raport echilibrat intre valorile in care credem si regulile pe care consideram ca trebuie sa le respectatam. 

In esenta, tu si eu suntem definiti de un set de valori universale. In mintea noastra valorile iau forma unor sentimente de placere, reactii de gust pe care le transformam in preferinte. Spre exemplu, mie imi place inghetata de vanilie mai mult decat cea de ciocolata. De ce? Pentru ca vanilia are un gust bun, iar culoarea alba imi aminteste de iarna si zapada. Dar nu toti suntem de aceeasi parere.

Este greu sa te diferentiezi intr-o realitate cu peste 7 miliarde de oameni. Preferintele noastre ne fac sa ne simtim diferiti, unici si prin urmare valorosi in lumea in care traim. In acest sens, trebuie sa fii atent cum iti judeci valorile, deoarece se poate intampla ca alegerile tale sa provoace discomfort si chiar neplaceri persoanelor din jurul nostru.

Ceea ce conduce la conflicte sau confuzii intre indivizi sunt emotiile si sentimentele pe care le traim in mod particular fiecare dintre noi. In acest caz intervine etica, fara sa aiba "pretentia sa alinieze toate sentimentele oamenilor, ci sa ajute sa se formuleze o argumentare rationala care atinge natura, cauza si implicatiile acestor dezacorduri.”[1]

Alegerile noastre ne deosebesc de ceilalti, dar preferintele pe care le manifestam reusesc sa ne uneasca intr-o comunitate spiritual supraindividuala, care ne permite sa pretuim cu totii aceleasi valori universal valabile. 

Values

Cum se poate acest lucru? Simplu, pentru ca valorile morale precum bunatatea, datoria, demnitatea, respectul exista mai presus de noi si fiecare persoana rezoneaza intr-o mai mica sau mare masura cu aceste valori. Impartasim aceleasi valori, dar le interiorizam pe baza sentimentelor pe care le traim in situatiile noastre particulare in care ne aflam.

Valorile noastre sunt mai presus de noi si cu toate ca incercam sa le particularizam situatiilor pe care le traim, acestea raman valori universal valabile care faciliteaza comunicarea interumana intre mine si tine, intre noi si ceilalti.

The Golden Rule spune ca: “Ideea de BINE si placere a individului nu trebuie sa presupuna raul si suferinta celorlalti”[2]. Tot in acest sens, etica sustine ca intre tine si ceilalti oameni exista o relatie de reciprocitate, care se defineste prin drepturi, indatoriri si raspunderi personale[3]. Prin urmare, exista un spatiu si un timp limitat in care un individ poate sa trateze intr-o maniera necorespunzatoare oamenii din jurul sau. Etica sustine ca este datoria noastra sa ne pese de binele fiintei de langa noi, chiar si in detrimentul preferintelor noastre personale.

In acest moment inca mai cautam un raspuns la intrebarea "De ce sa ne comportam etic?"
Raspuns posibil: Experienta ne spune ca o fapta buna aduce fericire, atat tie cat si celorlalti oameni din jurul tau. Specialistii in etica cred in inclinatia naturala a oamenilor de a fi buni si se bazeaza pe faptul ca oricine rezoneaza cu Ideea de Bine.

---

[1] Vasile Morar, Etica in afaceri si politica, Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti, 2006, p.59.

[2] Vasile Morar, Etica in afaceri si politica, Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti, 2006, p.57.

[3] Idem.

Cine este ETICA?

Imagineaza-ti acea persoana care se remarca intotdeauna prin competentele sale de a media conflicte, care isi pastreaza calmul si parerile subiective pentru sine insusi, avand rabdare de fiecare data sa-i asculte pe ceilalti si sa le inteleaga situatia. Am putea numi aceasta persoana Etica si daca acum nu ar prinde viata in imaginatia ta, ar ramane o simpla disciplina despre care multi au auzit, dar putini stiu cu ce se ocupa de fapt.

Ethics versus people

Daca s-ar prezenta in fata ta, Etica ar afirma modest ca poarta un titlul de mediator si ca poate sa te ajute in situatii limita, atunci cand simti ca ai nevoie sa apelezi la un expert in valori umane sau la un SUPERarbitru care sa puna in balanta regulile si principiile implicate in conflictul in care te afli.

Daca ai prezenta cu adevarat interes pentru aceasta, ti-ar raspunde la o intrebare la care te gandesti de mult si tu ai intelege in momentul acela, ca a fi etic inseamna a-ti asuma si a respecta regulile jocului, sau mai bine zis, ale vietii tale si ale celor din jurul tau. Nedumerirea ta, s-ar traduce in cuvinte astfel: “De ce sa doresc sa ma supun unor reguli impuse de Etica, atunci cand ma simt cel mai bine cand sunt liber/a?”

-                   Etica raspunde: “Pentru ca libertatea in sine este rezultatul respectarii tuturor regulilor de catre toti oamenii. Altfel spus, nerespectarea regulilor genereaza conflicte si chiar daca noi am putea sa ne dorim o lume fara reguli asta nu ar aduce de la sine si un mediu in care majoritatea oamenilor s-ar simti in siguranta sa traiasca.” Asadar, ce ai nevoie sa intelegi este ca Etica prin regulile si principiile la care apeleaza reuseste sa ne ofere un echilibru si sa previna “un razboi al tuturor impotriva tuturor” asa cum descria Hobbes, starea relatiilor dintre oameni inaintea existentei eticii.

Probabil vei acuza Etica si ii vei spune ca se comporta ca o persoana egoista care din neincredere doreste sa-si satisfaca o nevoie absurda de siguranta intr-o lume in continua schimbare, prin promovarea unor reguli pe care tu si toata lumea ar trebui sa le respecte. Prin urmare, Etica din neincredere sau superioritate incearca sa se apere pe ea insasi de actiunile oamenilor in general, pe care le considera inadecvate. Ce se intampla de fapt si trebuie sa stii de la inceput, este ca Etica nu acorda omului asa cum ne-am obisnuit prezumtia de nevinovatie, aceasta vrea sa se asigure prin analiza in detaliu ca tu vei aborda in mod constant un comportament onest.

Cu toate acestea nu as dori sa ramai in minte cu ideea ca Etica este un mijloc de care ne folosim doar in situatii conflictuale, doar pentru ca aceasta are capacitatea necesara sa medieze neintelegeri. In acest caz cu totii am intelege ca putem sa ne lipsim de Etica de fiecare data cand traim o viata armonioasa. Prin urmare, vreau sa intelegi ca misiunea Eticii este sa reuseasca sa stabileasca prioritati in ceea ce priveste valorile umane ale tuturor prin intermediul unor reguli etice care nu au datoria doar sa slefuiasca imperfectiunile unor opinii sau prejudecati asumate, ci sa previna in acelasi timp, imprudentele sau inclinatiile imorale ale omului in general.

Tu si eu avem nevoie de Etica pentru ca suntem prin natura culturilor din care facem parte, atat de diferiti incat trebuie sa cream o platforma de intelegere reciproca in care fiecare om al acestei lumi sa se simta ingradit datorita credintelor si valorilor etice ce il definesc.

In final, eu cred ca Etica vrea sa ne aproprie unii de altii si sa ne invete ca oricat de diferiti ne simtim in compartie cu cei din jurul nostru, nu putem ignora faptul ca rezonam intr-o oarecare masura cu fiinta de langa noi. Nu suntem singuri si mai mult decat atat avem la baza o morala comuna care ne hraneste capacitatea de a empatiza in mod activ cu celalalti. Etica incearca sa ne ajute sa gasim acele raspunsuri de care avem nevoie, noi trebuie doar sa fim deschisi in a accepta solutii comune pentru neintelegerile ce se produc intre noi.