O discutie despre consilierea filosofică

“Să ai curajul de a schimba lucrurile care trebuie schimbate,

puterea de a accepta lucrurile care nu pot fi schimbate

şi înţelepciunea de a face distincţie între cele două.”

Adagiu oriental

           

Practicienii definesc în sens general consilierea ca o relaţie în care se are în vedere atingerea, pe parcursul unui numar finit de şedinţe de lucru, unor obiective relevante pentru situaţia dificilă în care se află consiliatul. Într-un cabinet de consiliere filosofică, practicianul foloseşte metode din “managementul filosofic” (sau managementul îmbunătăţirii calităţii vieţii) pentru rezolvarea problemelor cotidiene (legate de relaţii interpersonale, dileme etice, întrebări cu privire la sensul vieţii, limitele cunoaşterii, viaţă versus moarte etc.) ale oricărei persoane aflate în dificultate. Prin urmare, în sens particular, consilierea filosofică este:

“(...) procesul prin care o persoană, numită consilier, parcurgând procedura de investigare, conceptualizare, soluţionare şi implementare, oferă uneia sau mai multor persoane pachete de soluţii pentru probleme specifice împreună cu asistenţa tehnică necesară implementării acestora şi trainingul de specialitate pentru asigurarea viabilităţii, perenităţii şi derulării în continuare a proiectului de către consiliaţi prin forţe proprii.”[1]

Având multe puncte comune cu terapia rogersiană, consilierea filosofică a fost practicată pentru prima dată în anul 1981 la Köln, de filosoful german Gerd Achenbach, în propriul său cabinet de practică filosofică. Între timp, disciplina a mai fost numită filosofie aplicată, iar caracterul inovativ al acesteia era testarea în practică a ideilor şi teoriilor filosofice spre a demonstra factorul curativ al filosofiei în rezolvarea problemelor consiliatului. Mai specific, consilierea filosofică susţinea vindecare sufletului persoanei consiliate prin recunoaşterea premiselor „filosofice“ după care aceasta îşi ghidează viaţa; premise care conduc la adoptarea unui comportament responsabil potrivit cu sistemul de credinţe şi valori personale.

Una dintre cele mai frecvente întrebări metafizice dintr-un cabinet de consiliere filosofică este următoarea: 

                                                           “Care este sensul vieţii?”

 Practicienii în domeniu susţin că răspunsul satisfăcător la această întrebare complexă nu poate fi oferit de un terapeut care şi-a însuşit doar competenţele medicale necesare profesiei sale, ci se va apela la un consilier filosofic care este capabil să acceseze o “paletă” de teorii filosofice furnizate de deschiderea permanenetă a consilierului în fata cunoaşterii.

Prin urmare, în afară de competenţele de ordin medical pe care şi le însuşeşte un terapeut, Carl Rogers încuraja practicienii să îşi lărgească orizontul profesiei prin deschiderea spre cunoaştere, empatie şi altruism, atitudini care conferă terapiei un caracter filosofic, bazat pe valori ce se pot integra cu succes în relaţia de consiliere.

Acest tip de consiliere implică interpretările şi intuiţiile filosofilor teoreticieni şi urmăreşte să sprijine persoanele consiliate prin asigurarea unei clarităţi în gândire, pentru eficientizarea modului de abordare a problemelor de zi cu zi. Teoriile filosofice sunt utilizate de consilieri într-o manieră practică în “facilitarea luării deciziilor de către clienţii confruntaţi cu dileme etice sau ale riscului decisional. În acest sens, filosoful practician Ran Lahav este de părere că filosofia aplicată în consiliere ajută la formarea unei “imagini interpretative asupra lumii”[2], adică îi permite consiliatului să-şi educe capacitatea de a judeca realitatea sa personală, într-un mod eficient şi constructiv.

Consilierea filosofică vizează accentuarea valorilor personale ale individului, care alcătuiesc baza comportamentului acestuia, îi influenţează alegerile şi îi asigură echilibrul personal. Consilierul filosofic ajută persoana consiliată să se deschidă în faţa caracterului complex al existenţei umane şi îi propune acesteia să-şi exploreze noile dimensiuni personale descoperite în momentul contactului cu filosofia. Acest tip de consiliere urmăreşte identificarea cauzelor producătoare de tensiuni interioare negative şi îndepărtarea acestora în vederea unuei dezvoltări personale armonioase.

---

[1] Aurelian Burcu, Managementul calităţii vieţii şi condiţiei umane. Abilităţile consilierului., Cluj-Napoca, Editura Mega, 2004, p. 33.

[2] Ran Lahav, Maria Tillmans, Essays on Philosophical Counseling, University Press of America, Lanham, 1995.

Demnitatea, o oportunitate politică

Capacitãţile fizice şi intelectuale ale fiinţei umane au favorizat dezvoltarea socialã: de la crearea primelor forţe de producţie pânã la diviziunea muncii sociale. Datoritã evoluţiei societãţii a luat naştere şi nevoia omului de a acumula o cât mai mare cantitate de bunuri. Prin urmare, în ”interesul repartizãrii unilateral favorabile a bunurilor sociale, tendinţa politicã va fi aceea a dominaţiei peste ceilalţi”[1]. Credinţa generalã asumatã de multe civilizaţii din decursul istoriei, va fi ca demnitatea umanã sã devinã un bun exclusiv elitelor, iar majoritatea oamenilor dintr-o societate, trebuie sã se afle la dispoziţia acestei minoritãţi cu drepturi depline, care sã obţinã toate avantajele muncii celorlalţi oameni. Aşadar, se va considera de la sine înţeles cã nu toţi oamenii au dreptul la demnitate şi prin urmare, vor fi folosiţi drept un mijloc în dezvoltarea societãţii.

În sclavagism, fiinţa umanã nu avea dreptul la demnitate, deoarece divinitãţii îi era oferitã aceastã valoarea supremã. Mentalitatea vremii considera omul doar un alt animal, care avea caracteristicile unei unelte farã judecatã moralã (sclavii). Femeile şi copiii erau consideraţi infra-oameni şi aveau nevoie sã fie guvernaţi de elita cetãţenilor alcãtuitã din bãrbaţi cu drepturi depline. Voința subiectului nu avea în sine rațiunea propriei acțiuni, ci o dobândea din rațiuni externe.

În feudalism, şerbii erau priviţi ca instrumente ale aristocraţiei, femeile reprezentau simple mijloace de procreere, iar credincioşii deveniserã un mijloc al clericilor pentru a-şi satisface interesele. Clericii erau singurii demni sã stabileascã regulile morale ale societãţii şi sã-i “vegheze” pe ceilalţi care nu aveau capacitatea de a judeca moral.

În iluminism, Immanuel Kant a introdus teza conform cãreia “omul e valoare supremã pentru om” şi astfel, sunt evidenţiate caracterul moral al fiinţei umane, egalitatea sa în raport cu divinitatea, iar rangul social nu mai este definitoriu pentru capacitatea sa de autoguvernare moralã. 

http://www.fanpop.com

Cu toate acestea în secolul XX, nazismul german va nega demnitatea tuturor oamenilor ce nu aparţin rasei nordice superioare; acest comportament fiind un exemplu real de exclusivism naţional. Naziştii foloseau metode “speciale” de torturã care se numeau “tehnici de înjosire” cu scopul sã distrugã în indivizi respectul de sine, şi urmãreau sã-i transforme sistematic “într-un gunoi, care sã se perceapã el însuşi ca atare, aducându-i în cele din urmã la disperare, nu numai intelectual, ci şi vital”[2].

În secolul nostru, fiinţa umanã autonomã are capacitatea sã-şi autodetermine comportamentul moral şi astfel îşi câştigã dreptul de a fi consideratã un scop în sine. Mai mult, omul responsabil pentru faptele sale primeşte calitatea de fiinţã indivizibilã cu aceleaşi tipuri de drepturi, dupã cum scrie în Declaraţia drepturilor omului de la 1948. În acest sens, Paul Ladrière afirmã cã în lipsa manifestãrii corectitudinii individului, demnitatea şi respectul pentru orice individ se transformã într-o ideologie favoritistã. Iar principalul dezavantaj al acestui tip de ideologie este cã valoarea supremã a demnitãţii şi-o pot însuşi doar anumite persoane “alese”. În acest fel, caracterul existenţial al fiinţei umane este ignorat, iar individul este “redus la dimensiunea sa biologicã, psihologicã, economico-politicã”[3] . 

Demnitatea umanã poate fi atinsã cu uşurinţã prin diferite acţiuni subtile cum ar fi calomnia, defãimarea sau distugerea reputaţiei, dar pe de altã parte existã forme mai grave de încãlcare a demnitãţii individului prin forme accentuate de intoleranţã şi discriminare: rasism, sexism, fanatism, marginalizarea persoanelor cu handicap etc.

Demnitatea umanã presupune cã libertatea oricãrui individ este inalienabilã, prin urmare, acesta este consideratã în sine, o valoare absolutã. Un document oficial menit sã garanteze respectarea demnitãţii umane într-o societate poate fi ignorat cu uşurinţã în anumite condiţii, cu toate acestea valoarea fiinţei umane rãmâne o caracteristicã permanentã, care se regãseşte în majoritatea culturilor noastre şi reprezintã o realitate importantã a fiecãrei vieţi particulare.

---

[1] Gheorghe Kovacs – Eichner, Demnitate şi democraţie. Eseuri, Bucureşti, 1997.

[2] Thomas De Koninck, Noua ignoranţă şi problema culturii, Trad. Mihaela şi Ion Zgărdău, Ed. Amarcord, Timişoara, 2001.

[3] Thomas De Koninck, Noua ignoranţă şi problema culturii, Trad. Mihaela şi Ion Zgărdău, Ed. Amarcord, Timişoara, 2001.

Demnitatea umanã in spatiul nostru mioritic

În România, Constituţia a urmãrit sã creeze o reformă a mentalitãţilor în domeniul drepturilor şi libertăţilor omului şi susţine prin art. 1 alin. (3) că „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate”.[1]

Membrii Adunãrii Constituante din anii 1990-1991 au avut în vedere elaborarea unui sistem normativ bine centrat pe protecţia drepturilor omului şi a egalitãţii acestora în cadrul societãţii, promovând în acest fel libertatea de autoguvernare şi libertatea de exprimare a tuturor indivizilor.

Dispoziţiile constituţionale se aplicã şi sunt garantate prin dispoziţii penale. Încãlcarea demnităţii umane a făcut obiectul unor reglementări specifice cuprinse în Codul penal. În general, prin infracţiunile de calomnie (prin insultã) se produc cele mai grave atingeri ale demnităţii umane, iar reglementarea infracţiunii este prevăzute în art. 205 “Insulta”şi art. 206 “Calomnia”[2].

Codul penal al României defineşte insulta ca o adresare prin cuvinte, gesturi sau alte mijloace, care conduce la pierderea onoarei/ reputaţiei unei persoane. Mai mult, prin expunerea la batjocurã sau evidenţierea în public a unui defect, boalã sau infirmitate, persoana vãtãmatã poate depune o plângere sub titlul “Insultã” care presupune o pedeapsa cu închisoarea de la o lună la trei luni sau amenda.

Pe de altã parte, calomnia este “afirmarea ori imputarea în public a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară, ori dispreţului public”.

Un alt exemplu de reglementare constituţionalã cu scopul protejãrii omului şi demnităţii umane este art. 26 alin.(4) din Constituţia României de la 1923, care prevedea:

 „Delictele de presă se judecă de juraţi, afară de cazurile aici statornicite, care se vor judeca de tribunale ordinare, potrivit dreptului comun” (sunt enumerate), iar la lit. c) figurează ‹‹Calomniile, injuriile, difamaţiile aduse particularilor sau funcţionarilor publici, oricine, ar fi, atinşi în viaţa lor particulară sau în cinstea lor personalã››”.

Ceea ce reiese din aceastã prevedere constituţionalã este posibila lezare a demnităţii omului prin dreptul la libera exprimare (presă, cuvânt), în acest sens, statul va încerca “realizarea unui echilibru între exprimare şi protecţia demnităţii”[3].

Prin urmare, în ceea ce priveşte conceptul de demnitate ca obligaţie legalã, vom considera concludent punctul de vedere al autorului Thomas De Koninck, care considera cã numãrul mare al legilor care stau la baza societãţilor noastre este un rezultat al pierderii ,,simţului valorilor; sancţiunile juridice au rolul de a aduce în conştiinţa individului datoriile umane elementare faţã de comunitatea în care trãieşte.

---

[1] Website Camera deputaţilor; Constituţia României: http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=1#t1c0s0a1

[2] Codul Penal al României - http://www.anp-just.ro/interna/Codul%20Penal.pdf

[3] Ioan Muraru, Marian Nasty Vlădoiu, Seminarul ştiinţific „Garanţii ale valorilor constituţionale”. Protecţia demnitãţii omului ca valoare constituţionalã, Centrul de Drept Constituţional şi Instituţii Politice în colaborare cu Instituţia Avocatul Poporului, Bucureşti, 23 februarie 2007, p.3.

Actioneaza-ti VISUL!

Informatia te pune in miscare
Curiozitatea este una dintre cele mai frumoase calitati ale tale. Esti curios/a sa simti, sa traiesti si sa descoperi lumea care te inconjoara. Statutul de student iti cere sa accesezi munti de informatii pentru a-ti pastra un ritm alert de asimilare a experientelor care te bombardeaza din toate partile, zi de zi. Tot ce se intampla in jurul tau este intr-o continua schimbare si tu trebuie sa te adaptezi.
In timpul studentiei, mi-am dat seama ca ”cine se informeaza de dimineata, departe ajunge!” si aceasta zicala adaptata a fost cheia succesului meu. Nu mai era suficient sa ma trezesc de dimineata ca sa ajung unde-mi doream, ci sa fiu informata, sa invat sa accesez oportunitati si sa-mi dezvolt instinctul de a-mi contura singura propriul drum.

Filosofia actelor mele de voluntariat
Boboaca fiind m-am trezit in Asociatia Studentilor de la Filosofie, acolo am avut pentru prima data contact cu voluntariatul si educatia non-formala. Era un cadru cu totul deosebit, care imi permitea sa ma exprim, cu oamenii deschisi care se intalneau impreuna sa organizeze activitati in folosul comunitatii. Acest mediu nou in care nimerisem mi s-a potrivit ca o manusa, deoarece mi-a facut intotdeuna placere sa ajut oamenii din jurul meu. Insa, nu-mi inchipuiam nici gand pe atunci ca voi transform preocuparile mele civice intr-o adevarata vocatie. Ce-i drept, am fost avertizata inca de la inceput ca daca imi va intra in sange acest virus al voluntariatului, nu o sa mai am nici o sansa sa scap de el si asa a fost.
Eram interesata sa profit la maxim de tot ce imi oferea mediul non-formal si am vrut sa-mi testez limitele in mai multe situatii, desfasurand activitati in ONG-uri nationale si internationale: Philos, ARAS, Green Peace, Young Goldfish, Pacific Whale Foundation etc. In voluntariatele mele, am avut ocazia sa intalnesc cei mai entuziasti oameni. Ei m-au motivat, fara macar sa-si dea seama, sa-mi depasesc nesiguranta si timiditatea; sa fiu un pic mai mult decat credeam eu ca pot sa fiu in acel moment.
Un atuu semnificativ pe care il are educatia nonformala este ca incurajeaza individului sa isi demonstreze cunostintele, abilitatile naturale dobandite si nu in ultimul rand, sa-si puna in evidenta atitudinile sale cu privire la societate. Pentru mine voluntariatul si educatia nonformala reprezinta premisa invatarii pe toata durata vietii (Long Life Learning). Prin urmare, consider ca spatiul nonformal este o componenta vitala a educatiei, iar principalul avantaj al voluntariatului este expunerea la publicul larg.

Cum e sa fii Studentul Anului?

In octombrie 2011, am fost nominalizata pentru Premiul Studentul Anului la Gala Premiilor in Educatie organizata de Fundatia Dinu Patriciu. A fost pentru prima data cand am simtit ca mi-au fost recunoscute eforturile si meritele, la nivel national. A  fost foarte fain. M-am bucurat sa realizez ca am peste 300  de prieteni care cred in potentialul meu si care sunt gata oricand sa-mi ofere votul lor de incredere.
Datorita acestui eveniment mi-am asumat vocatia si am acceptat ca vreau sa ma fac  un Profesor Non-formal cand voi fi mare. In momentul de fata, sunt curioasa sa studiez motivatia si comportamentul responsabil al oamenilor in societate. In plus, desfasor activitati de life coaching si dezvoltarea personala pentru a ajuta oamenii sa dezvolte abilitati si atitudini civice, intr-un mod activ. Pasiune. Entuziasm. Vise. (www.laviniaioanaudrea.blogspot.com) este locul in care eu public articole despre etica si coaching, va impartasesc metode si instrumente practice care se concentreaza pe atingerea potentialului nostru, dezvolt modele de sesiuni de training de dezvoltare personala, va invit la sesiuni gratuite de life coaching  si multe altele.

Actioneaza-ti visul!
Eu cred ca visele noastre nu ne parasesc niciodata. Cand nu mai luam in considerare ce simtim,  cand nu mai bagam in seama semnele ce ne apar in drumul nostru, cand incepem sa renuntam la ce ne dorim cu adevarat sa facem, visele nu ne iarta si continua sa revina in mintea noastra pana se transforma in regrete. Si regretele dor.
Intelegand acest adevar, mi-am rezumat intotdeuna alegerile la doua optiuni: ori visez ca mi se poate intampla, ori regret ca nu am incercat niciodata. Eu am ales de fiecare data prima varianta si sincer iti spun, chiar merita sa-ti pui in actiune VISUL.
Eu nu sunt cu nimic mai speciala decat tine, dar ceea ce ma face cu siguranta sa ma diferentiez de ceilalti este incapatanarea mea de a nu-mi lasa balta visele. Eu sunt Lavinia Ioana Udrea si imi place sa cred ca pot sa fac lucruri marete Sunt convinsa ca nimic din ceea ce am trait pana acum nu mi s-ar fi intamplat daca nu as fi crezut in mine si daca nu mi-as fi asumat riscuri. Si iti marturisesc ca nu mi-au iesit toate initiativele din prima si chiar a trebuit sa muncesc destul de mult la dezvoltarea mea personala in ultimii 6 ani, ca sa ma simt impacata cu mine. Dar atunci cand te incapatanezi sa crezi ca si tu poti sa traiesti lucruri extraordinare, sa pleci din satul tau natal Pietrosani intr-o calatorie de 3 luni in Hawaii este doar o chestiune de timp.

Reactiunea unui comportament etic

          Incepi sa manifesti un comportament etic atunci cand descoperi ca iti pasa nu numai de tine, ci si de ceilalti oameni din jurul tau, de fiinte in general, de natura etc. Am certat la un moment dat un prieten drag, care era fumator, ca isi arunca resturile de tigara pe unde apuca, explicandu-i cat de mult avem noi, ceilalti oameni, de suferit din cauza lui. 

           Si se pare ca s-a simtit atat de vinovat dupa aceasta discutie legata de etica actiunilor noastre, incat dupa cateva zile mi-a impartasit o metoda ingenioasa si comoda de a avea in felul lui grija de natura – isi stangea resturile de tigara intre sireturile de la pantofii lui sport, pana ce gasea un cos de gunoi unde sa le poata arunca. Oricine ar putea sa faca asta, nu?

Sursa: http://thoughtschange.wordpress.com

                    De ce sa avem un comportament etic?

Aici etica ne poate raspunde foarte simplu, deoarece e cel mai frumos mod de a arata ca ne pasa de oamenii din jurul nostru si de lumea in care traim in general. Fiecare dintre noi, probabil a observant ca atunci cand zambim cuiva, de cele mai multe ori primim ca raspuns un zambet inapoi. Asa se intampla si in cazul eticii. S-a putut observa ca oamenii chiar raspund la fapte bune cu fapte bune.

                  Cum stiu ca sunt cu adevarat un om etic?

Raspunsul este simplu, nu stii. Si vin sa te asigur ca probabil nu vei ajunge la Ideea de Om cu adevarat etic daca ne aliniem standardelor lui Socrate. Dar poate nici nu ar trebui sa iti doresti sa fi un om perfect din punct de vedere moral, ci doar un om bun. Pentru ca avem nevoie sa incercam fiecare dintre noi sa schimbam mai intai comportamentele noastre si apoi sa ne gandim sa dezvoltam niste strategii eficiente de schimbare a intregii lumi.

O introducere in etica

Mi-aduc aminte ca eram un boboc la filosofie cand priveam cu nedumerire cursul de “introducere in etica” in orar si ma intrebam ce mai inseamna si materia asta. Am fost surprinsa  sa descopar ca etica studiaza modul in care este bine sa ne comportamam in societate. “Cu totii stim sa facem diferenta dintre bine si rau” am gandit atunci, “tine de constiinta fiecaruia dintre noi sa incercam sa fim mai buni”. De ce sa mai am nevoie sa ascult teorii care sa ma invete cum sa ma port in societate?

 Raspunsul a venit la mine mai tarziu, cand am realizat ca etica a reusit sa ma motiveze sa fiu un om mai bun si prin urmare, un om fericit.

Un comportamentul etic te apropie de ceilalti, te ajuta sa realizezi ca nu esti singur si te invata sa fii sincer interesat de oamenii din jurul tau. Ceea ce am inteles eu studiind etica, este ca trebuie sa depui efort ca sa devii un om bun, deoarece actiunile tale au consecinte ce se pot rasfrange si asupra oamenilor din jurul tau. In acest caz, tu ai un as in maneca, etica fiind un “indrumator” aparte care te atentioneaza cand gresesti. Asa, am descoperit ca etica ne invata sa avem grija de oameni.

Am fost confuza o perioada, deoarece nu reuseam sa-mi creez in minte imaginea unui om bun. Ma gandeam pe atunci ca etica te transforma intr-un SUPEREROU care devine limitat de propriile sale puteri. Etica complica lucrurile, deoarece ma forta sa-mi analizez comportamentul, ma facea sa devin constienta de mine si ma sfatuia sa am rabdare sa-i ascult pe ceilalti.

Am rasuflat usurata atunci cand am gasit reprezentarea unui model de om bun in profesorul meu de etica care purta o pasiune deosebita pentru lumea inconjuratoare, pe care dorea din suflet sa o impartaseasca si studentilor sai. Avea acei ochi de om bun, pe care probabil cu totii putem sa-i recunoastem. Si astfel, mi-am gasit linistea, am incetat sa privesc bunatatea ca pe un ideal greu de atins si mi-am dat seama ca o sa ma descurc sa-mi duc la capat indatorirea pe care am decis sa mi-o asum fata de etica.

Sursa: http://philmccutchen.com

In concluzie, etica are puterea sa faciliteze crearea unei platforme de intelegere reciproca intre oameni ca mine si ca tine, ne apropie si ne ajuta sa constientizam ca oricat de diferiti ne simtim in compartie cu cei din jurul nostru, nu putem ignora faptul ca rezonam intr-o oarecare masura cu fiinta de langa noi.

Influentarea ca fenomen fundamental al comunicarii

Alex Mucchielli considera ca “influentarea este fenomenul fundamental al comunicarii”. Mai mult, precizeaza ca “orice comunicare este o incercare de a influenta, deoarece comunicarea in sine urmareste sa transmita un sens, iar acest lucru nu se poate realiza fara influentare.”

Manipularea relatiilor

Calitatea relatiilor dintre oameni este influentata de procesul de comunicare. Mucchielli afirma ca “o comunicare nu poate exista fara sa apara calitatea relatiei”. In viata cotidiana, cand doi actori se intalnesc pentru prima oara se produce reactia de simpatie/ antipatie fata de celalalt. Mai mult, comunicarea defineste natura relatiei pe care o vor avea in viitor. In cadrul manipularii, se modifica calitatea relatiei dintre actori si se manipuleaza elementele contextului relational al comunicarii.

Ceea ce trebuie sa faca un manipulator (ex: vanzator, orator, negociator) pentru modificarea relatiei de natura manipulatoare este sa inlocuiasca atitudinea actorilor de a se apara in fata influentarii cu un context care sa fie mai favorabil pentru manipulator:

Ex 1: relatiile de tip amical sau de complicitate - in acest fel se administreaza in mintea cumparatorului apartenenta la o norma culturala general acceptata, dupa cum ne explica Mucchielli: “daca am un prieten sau un complice, lucrurile pe care acesta mi le spune sunt spre binele meu (deci merita toata atentia)”.

Ex 2: Pentru a ajunge la scopul sau, manipulatorul trebuie sa stie sa creeze o relatie pozitiva, deoarece aceasta trezeste interesul si deschiderea actorului fata de ideile propuse: “sa zambesti, sa fii vesel, sa ai umor, sa fii dezimvolt: iata cateva dintre sfaturile pe care orice manual le adreseaza vanzatorilor si seducatorilor de tot felul. “

Sursa: http://ixion.cput.ac.za

Manipularea normelor

Autorul defineste conceptul de norma astfel: “o regula sociala inconstienta si general acceptata de membrii unui grup; ea determina modul lor de a gandi si de a actiona.”. In cadrul societatii, grupurile sociale determina prin natura schimburilor ce au loc intre oameni, stabilirea “regulilor vietii in comun”.

Presiunea regulilor sociale, atitudinile si mentalitatile culturale, influenta grupurilor determina nevoia continua a individului de a obtine acordul grupului si supunerea in fata normelor sociale existente (un comportament social adecvat). In procesul manipularii se face referire la normele sociale pentru a influenta anumite atitudini si comportamente ale actorului.

Diferiti cercetatori in domeniu au elaborat metode concrete de folosit in practica influentarii, dedicate in special vanzatorilor, oratorilor etc. cu scopul de a transforma comunicarea intr-o competenta ce se poate dobandi sistematic. Ceea ce a determinat pe de alta parte, accesul nelimitat la “arta a comunicarii” si posibila apararea a oricarui om impotriva manipulari.

Arta de a influenta - Alex Mucchielli

Fiecare om ofera un sens propriei expresii umane cu ajutorul unui ansamblu de contexte care alcatuieste situatia corespunzatoare mediul sau. Conform teoriei lui Alex Mucchielli “a influenta inseamna a manipula contextele situatiei pentru a crea sensul dorit”.

Ce ar fi bine sa cunoasteti despre influentare:

• Se produce prin stimularea unor motivatii interioare, a unor emotii (sentimente de teama sau vulnerabilitate) sau a unor interese ale interlocutorului, prin intermediul comunicarii. Astfel influentata, atitudinea actorului se modifica in functie de interesul manipulatorului.
• Se creaza un nou sens cu ajutorul unei manipulari contextuale care impune actorului sa reactioneze printr-un comportament inconstient acceptat.
• Manipulatorul favorizeaza acest tip de proces cu scopul de a modifica situatia existenta in interesul propriu, iar actorul va indeplini in cele mai multe cazuri aceasta actiune cu semnificatie aparent pozitiva pentru el.
• In cazul influentarii, scopul comunicarii nu este transmiterea mesajului, ci sa modifice contextele ce compun situatia. Prin urmare, comunicarea manipuleaza situatia existenta.
• Obiectivele cognitive manipulate in influentare sunt pozitii, relatii, referinte, identitati sau elemente ale contextelor temporale, spatiale si senzoriale. Manipulatorul nu se foloseste de aceste contexte in mod explicit, ci se raporteaza la ele indirect, prin procese inconstiente pentru a ajunge la scopurile sale.
• Mucchielli afirma ca “adevarata arta a manipularii – si deci a influentarii si persuasiunii – consta asadar, intr-un travaliu mascat asupra componentelor invizibile ale situatiei”. Mai concret, influentarea se foloseste de acele obiective cognitive de care actorul este inconstient.

Sursa: http://mindcontrolworld.com

Manipulatorul  construieste o noua situatie pentru actorul vizat de actiunea de influentare prin:

• Cuvintele folosite;
• Comportament;
• Atitudine;
• Elaborarea conditiilor spatiale si senzoriale;
• Inventarea unor noi elemente situationale.

Actorul confrunta noile “sugestii” ale manipulatorului care determina acceptarea respectivelor indemnuri, astfel construieste inconstient sensul pozitiv al atitudinii comportamentale propuse de manipulator.

O prejudecată se rosteşte, nu se gândeşte...

            Putem defini prejudecata ca o părere preconcepută realizată pe baza opiniilor comune, care nu descrie o cunoaştere precisă şi directă a faptului sau a persoanei în cauză. Aceasta denotă nevoia de avea siguranţă, prin prejudecată oamenii plasându-se într-un univers familiar, guvernat de reguli pe care le cunosc şi a căror autoritate o recunosc, un univers lipsit de surprize, pe care doresc să-l protejeze.

Una dintre funcţiile prejudecăţilor este aceea de păstrare a tradiţiei şi este de la sine înţeles ca rolul acestora este de a menţine stabilitatea şi autoritatea în interiorul culturii.

Filosoful german, Immanuel Kant consideră că sursele principale ale prejudecăţilor sunt:

1. Imitaţia;

2. Obişnuinţa;

3. Inclinaţia.

Mai mult, Kant nu ezită să sublinieze necesitatea combaterii prejudecătilor în numele adevărului, căci dacă omul este pasiv este posibil ca alegerile acestuia să fie eronate; şi pe de altă parte, în numele libertăţii, deoarece dacă omul este pasiv şi nu gândeşte propriile alegeri, ajunge să se mulţumească cu impresiile “de-a gata” venite din exterior.

O prejudecată se transformă într-un adevăr nu prin verificarea acesteia de către oameni, ci prin simpla repetare a unei păreri eronate. Se dezvoltă şi se întăreşte în timp; cu cât e mai frecvent repetată, cu atât dobândeşte aparenţa unui adevăr care nu mai tebuie demonstrat. “O prejudecată se rosteşte, nu se gândeşte (sau se citează, nu se citeşte)”, se învaţă pe de rost, se primeşte ca o părere deja asumată, nu se caută cu efort propriu.

Şi astfel, prejudecata este adoptată din motive tactice, deoarece pe termen lung, oferă confort ceea ce înseamnă ca subiectul se află la adapost de ameninţări, ceea ce îi întârzie viteza de reacţie, spiritul critic.

Comportamentul pasiv al adoptării prejudecăţilor îşi caută explicaţii în sentimente de frustrare deoarece când unui individ îi este blocata calea spre realizarea unui scop, iar obstacolul este prea puternic pentru a fi depaşit, atunci o agresiune ulterioară va fi înlocuită şi directionată spre o ţintă mai vulnerabilă.

Prin urmare, prejudecata se naşte din indiferenţă faţă de lumea în care trăim, iar dorinţa de schimbare este minimă, subminată de risc deoarece eliberarea de astfel de pareri eronate implică riscuri şi neajunsuri, creeaza panică înainte de a crea libertatea reală.