All u need is PEACE!

“Cu siguranta, si tu posezi o filosofie interioara personala, desi e posibil ca ea sa nu fie constienta sau suficient de articulata pentru a functiona in serviciul tau. Prin urmare, ai nevoie de un ghid sau de o oglinda, care sa te ajute sa iti scoti propria filosofie la lumina, unde sa o poti vedea si lucra cu ea.” – Lou Marinoff 

 

Putem lucra intr-un mod filosofic la rezolvarea unei probleme; pe cont propriu sau impreuna cu un mentor. Procesul PEACE descrie acei pasi de urmat care alcatuiesc o cale sigura catre o pace sufleteasca durabila.

PEACE este un acronim reprezentand 5 stadii/pasi prin care trecem: problema, emotia, analiza, contemplatia si echilibrul.

Primii doi pasi ne ajuta sa identificam problema; uneori avem nevoie sa mai revenim asupra unui aspect pentru o incadrare corecta a situatiei in care ne aflam. In general, emotiile noastre sunt usor de observat si ne alimenteaza intotdeauna reactia ulterioara. Urmatorii doi pasi examineaza problema; uneori avem nevoie de un ghid in exploararea noului teritoriu. Iar stadiul final incorporeaza in viata noastra ceea ce am invatat in primii patru pasi; pentru ca abordarile teoretice devin practice, numai din momentul in care am invatat cum sa le folosim.

Pasul 1. Avem nevoie sa identificam problema. De cele mai multe ori, stim ca avem o problema datorita unui sistem intern de avertizare, care intra in functiune atunci cand avem nevoie de ajutor ori de resurse suplimentare.

Fiecare dintre noi este concentrat in propria sa fiinta sa priveasca lumea din interior spre exterior, printr-un singur punct de observatie. Pentru a defini problema cu care ne confruntam, trebuie sa incercam sa privim lucrurile care se petrec in viata noastra, fara a emite judecati despre ele. In acest fel, vom putea sa ne concentram intr-un mod constructiv atentia asupra unor evenimente exterioare noua; acele fapte care exista independent fata de convingerile, sentimentele ori dorintele noastre privitoare la ele.

Pasul 2. Ca sa intelegem emotiile create de problema, avem nevoie sa le analizam printr-un “bilant interior”. Numai emotiile autentice ne pot ajuta la rezolvarea problemei.

 De fiecare data cand ne intalnim cu o situatie noua/ neobisnuita fata de care nu stim cum sa reactionam, raspundem in primul rand, emotional. Recunoasterea emotiei traite reprezinta o informatie de valoare. Dupa ce am trait sentimentul si l-am identificat, vom putea exprima problema intr-un mod adecvat, intelegand ce impact a produs asupra noastra.

Pasul 3. “Asadar, am aceasta problema, care ma face sa ma simt nefericit – ce pot face in privinta ei?”

Prin analiza, ne evaluam optiunile privind rezolvarea problemei. O solutie potrivita ajuta la rezolvarea problemei pe plan exterior, cat si la eliminarea emotiilor negative pe plan interior.

Calea cea mai comuna de generare a alternativelor este analogia. Daca traim o experienta cu care ne-am mai intalnit si pe care am solutionat-o, atunci stim ce avem de facut ori ce nu trebuie sa facem, in functie de situatiile anterioare. Descoperirea elementelor comune din cadrul situatiei noastre si din altele – crearea unei analogii – reprezinta un instrument puternic de intelegere a dificultatii noastre prezente.

Pasul 4. Este de fapt, un pas inapoi deoarece urmareste contemplarea  imaginii de ansamblu, a intregii situatii. Scopul procesului pana in acest moment, era sa obtinem rezultate constructive pentru fiecare stadiu in parte, pentru a detine controlul asupra acestora. Dupa aceea, vom integra fiecare stadiu in cadrul situatiei reale de fata.

Cu alte cuvinte, vom cultiva o perspectiva filosofica unificata asupra situatiei noastre ca intreg: problema, asa cum ne confruntam cu ea; reactia noastra emotionala in contextual dat, si optiunile analizate de rezolvare a problemei.

“Prin urmare, avem nevoie sa ne examinam propriile principii de viata, responsabilitatiile pe care le avem fata de altii, sa cantarim greutatile valorilor aflate in concurenta in problema de fata, s.a.m.d. Se urmareste crearea unei pozitii filosofice apta de a fi justificabila in sine, cat si in legatura cu propria noastra natura.”

Pasul 5. Astfel, dupa articularea problemei, exprimarea emotiilor, analizarea optiunilor si contemplarea sau considerarea unei pozitii filosofice, vom ajunge la echilibru. Prin urmare, vom fi descoperit nu doar esenta problemei noastre, ci si altceva esential despre noi insine.

Acum ne intelegem problema si putem sa actionam intr-un mod corespunzator. Ne aflam intr-o situatie stabila si in acelasi timp, suntem pregatiti pentru schimbarile inevitabile care urmeaza. “Acest stadiu este esential deoarece este cel care-i permite vietii noastre sa mearga inainte.”

REZULTATUL PEACE: Problema noastra inceteaza sa mai fie o problema si vom reveni la starea existentiala obisnuita, insa de-acum imbunatatita si netulburata – pana data viitoare cand circumstantele vor concura la scoatere noastra din starea de echilibru.

“Exista in permanenta o anumita miscare a suprafetei pe care calcam; nimeni nu ramane pe un teren solid pentru totdeauna.” Dar pe de alta parte, viata noastra personala se imbogateste de fiecare data cand invatam/ intelegem lucruri noi despre noi insine, in urma controlarii propriilor experinte si atingerii echilibrului.

Adaptat dupa:

Marinoff, Lou – Inghite Platon, nu Prozac!, trad. Forin Lobont, ed. Trei, Bucuresti, 2010.

Despre ascultarea activa

Carl Rogers este cel care a vorbit pentru prima data despre ascultarea activa: " Cand am fost ascultat si inteles am devenit capabil sa privesc cu alti ochi lumea mea interioara si sa pot merge mai departe. Este surprinzator sa constati ca sentimente care erau de-a dreptul inspaimantatoare devin suportabile de indata ce ne asculta cineva. Este stupefiant sa vezi ca probleme care pareau imposibil de rezolvat isi gasesc solutia atunci cand cineva ne intelege" 

 

 A asculta inseamna a privi: nu exista ascultare activa fara contact vizual. Privirea deschide canalele de comunicare ; prin privire poti recunoaste prezenta celuilalt, poti manifesta dorinta de comunicare, interes, respect. Privirea unei persoane exprima starea de spirit a acesteia, iar interlocutorul poate observa o anume „expectativa pozitiva”, adica acea atitudine care denota o atentie binevoitoare acordatǎ celuilalt şi faptul cǎ ne aşteptǎm sǎ primim de la interlocutor mesaje importante.        

De asemenea, a asculta cu adevarat inseamna a fi empatic cu gandurile si sentimentele celuilalt. Empatia este arta prin care mentorul se identifica cu sentimentele “discipolului”, ascultandu-l atent pentru a-i putea intelege mai bine punctul de vedere, motivatia, interesul, pentru a vedea lumea prin prisma lui. Este vorba despre a izola ceea ce exprimǎ “discipolul” de ceea ce am putea simti atunci când il ascultam (simpatie sau antipatie), dar totodata de a nu ne anula sentimentele proprii (apatie).

Pentru a deveni empatici fata de “discipolul” nostru putem folosi urmatorul set de întrebari:

·         „Ce incearca sa-mi spuna?”

·         „Ce inseamna acest lucru pentru el?”

·         „Cum vede el problema?”

·         „Care sunt sentimentele lui si ce emotii simte?”

A asculta activ inseamna a adopta o atitudine intelegatoare: sa nu interpretezi, sa nu judeci, sa nu acuzi, sa nu critici, sa nu devalorizezi, sa nu denigrezi, sa nu insulti, sa nu vorbesti despre tine insuti, sa nu schimbi subiectul, sa nu dai sfaturi care nu au fost cerute, sa nu te gandesti inainte la ceea ce vei spune in timp ce interlocutorul isi prezinta problema, ci sa te concentrezi asupra lui, incercând sa-l intelegi.

Ascultarea activa presupune ca dincolo de rationamentul interlocutorului si faptele relatate, sa intelegi semnificatia intelectuala si afectiva profunda a acestor fapte pentru interlocutor, sa iti dai seama de conotatia afectiva a anumitor cuvinte, gesturi, priviri.

Elementele de comunicare nonverbala insotesc permanent o ascultare care se vrea a fi activa. Asculti nu doar cu urechile, ci cu intreg corpul: aplecare inainte spre interlocutor, aprobare prin miscarea capului, mentinerea contactului vizual, zambet etc.

Prima tehnica utilizata pentru ascultarea activa este tacerea. Este important ca mentorul sa taca pentru a permite “discipolului” sa vorbeasca sau sa-si caute ideile, pentru ca adeseori cea mai buna empatie se realizeaza în liniste.

O alta tehnica este aceea a interogarii: sa stii sa pui întrebarile adecvate, pe un ton cald si bland, pentru a-i permite interlocutorului sa se exprime liber, pentru a afla informatiile exacte, nevoile, preocuparile, anxietatile si dificultatile celuilalt. Intrebarile pe care le adresezi demonstreaza ca ascultati si incurajati comunicarea, iar raspunsurile permit dezvoltarea unor noi argumente.

Un efect asemanator are si tehnica reformularii spuselor celuilalt. Astfel, interlocutorul va recunoaste ca intr-o oglinda imaginea a ceea ce tocmai a rostit; iar aceasta imagine il va ajuta sa-si clarifice propriul punct de vedere, se va simti înteles si încurajat sa continue sa se exprime. Confirmati ca l-ati înteles si verificati-va prin parafrazare, adica reformulare ( “Spui ca vrei sa…?” ). Parafrazarea este cea care duce la raspunsul: “Da, asa este”.

Ascultarea activa nu înseamna pur si simplu a-i acorda atentie celuilalt, sau a-i pune întrebari pentru a reconstitui puzzle-ul cu informatii care ne lipsesc pentru a întelege o situatie. Ci presupune mai curând sa te interesezi de ceea ce nu spune interlocutorul. Trebuie sa avem în vedere faptul ca oamenii nu povestesc decât o parte a experientelor pe care le traiesc, si aceasta cu ajutorul limbajului – care este adesea mult prea imprecis – si dintr-o perspectiva întotdeauna subiectiva, prin urmare diferita de la persoana la persoana.

De aceea ascultarea activa, prin tehnicile pe care le implica si mai ales prin atitudinea care se cere a fi adoptata, permite depasirea unor bariere importante în comunicare, dezamorsarea conflictelor si stabilirea de relatii pozitive cu ceilalti.

Adaptare dupa Cornelia Dumitrascu
Bibliografie:
1. Chiru, I., Comunicarea interpersonala, Ed Tritonic.
2. Holdevici, I., Ameliorarea performantelor individuale prin tehnici de psihoterapie, Ed. Orizonturi.